Categorie: Uncategorized

  • Glovo: România, locul al doilea la nivel mondial la comenzile de la supermarket, în 2024

    Glovo: România, locul al doilea la nivel mondial la comenzile de la supermarket, în 2024


    Conform unei analize Glovo, una dintre principalele tendințe observate este diversificarea categoriilor de produse comandate prin intermediul platformei. Astfel, România se clasează pe locul 2 la nivel global, după Spania, în ceea ce privește numărul de comenzi de la supermarket.

    În 2024, românii au preferat să își facă mai des cumpărăturile casnice online, comenzile de la supermarket crescând cu 40% față de anul trecut,ceea ce plasează România pe locul al doilea la nivel mondial,din cele 23 de țări în care operează Glovo, după Spania. Orașele fruntașe în ceea ce privește comenzile de la supermarket sunt București, Cluj-Napoca și Constanța. În același timp, utilizatorii din Deva se remarcă prin cea mai mare frecvență a cumpărăturilor din supermarketuri.

    Printre cele mai populare produse care se regăsesc în coșurile virtuale de la supermarket se numără apa, pâinea și produsele lactate. Potrivit analizei Glovo, cele mai multe comenzi sunt plasate, de regulă, la finalul săptămânii, în zilele de sâmbătă, iar 1 din 10 comenzi este plasată seara, la ora 18:00. În categoria comenzilor de la supermarket, cea mai valoroasă comandă înregistrată a atins suma de 8.000 lei.

    Totodată, comenzile din categoria de parafarmacie și segmentul de retail (florării, librării, tech, decorațiuni, etc.) au înregistrat o creștere dublă față de anul anterior. Dintre acestea, se remarcă magazinele cu produse pentru animalele de companie (creștere de 4 ori față de perioada precedentă) și magazinele de jucării (+87%).

    Ca preferințe culinare, și în acest an burgerii, pizza și shaorma formează topul celor mai comandate preparate prin Glovo, bucătăriile cu specific italian, american și oriental fiind cele mai apreciate.

    Ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate în platformă a fost 8 martie 2024, urmată de 13 februarie 2024. Minutul de aur a fost înregistrat pe 17 iulie 2024, la ora 19:55, când au fost comandate 1465 de produse.  De astfel, în ceea ce privește numărul de comenzi, România se situează pe locul întâi în regiunea Europei de Sud-Est în 2024.

    De asemenea, românii sunt cei mai generoși din Europa de Sud-Est în ceea ce privește bacșișul oferit curierilor. La nivel global în privința bacșișului, România se situează pe locul doi, după Spania.

    De asemenea, dintre cele 23 de țări în care platforma Glovo este activă, România se poziționează pe locul al doilea în ceea ce privește numărul clienților Prime, serviciu ce oferă utilizatorilor livrări nelimitate, în baza unui abonament lunar, imediat după Spania, iar orașele din care se folosesc cele mai multe abonamente sunt București, Cluj-Napoca, Constanța și Brașov.

    Glovo este una dintre cele mai cunoscute aplicații de livrare din mai multe categorii  ce conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, supermarketuri și magazine.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – NOIEMBRIE 2024

    Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – NOIEMBRIE 2024


    În luna abia încheiată, consumul de televiziune liniară (pe telecomandă) a crescut simțitor comparativ cu octombrie. Campania electorală și show-urile TV au atras mai mulți telespectatori. Televiziunile de știri au înregistrat creșteri importante de audiență.

    Pro TV, liderul pieței TV din România, a atins un rating mediu de 630.170 telespectatori pe minut (toată ziua), la nivel național, conform măsurătorilor Kantar Media. Audiența a crescut cu 67.690 de persoane față de luna octombrie, a doua creștere numerică după România TV.

    Antena 1 și Kanal D au înregistrat creșteri semnificative față de octombrie: +38.850, respectiv +45.730 de persoane. Antena 1 a avut o medie de 433.200 telespectatori pe minut (toată ziua), în timp ce Kanal D, 368.100 telespectatori pe minut.

    Cele trei mari televiziuni comerciale au beneficiat de audiența crescută a emisiunilor de divertisment și a show-urilor difuzate în această lună.

    Cota cumulată de piață (vizionare) a celor trei televiziuni a fost de 40,8% dintr-un total de 92 de stații monitorizate de Kantar Media.  

    Cea mai mare creștere numerică în noiembrie a obținut-o România TV: +71.740 persoane față de octombrie. Audiența canalului de știri a atins 282.220 telespectatori pe minut (toată ziua).

    Și audiențele celorlalte televiziuni de știri au crescut mult din cauza campaniei electorale și a primul tur al alegerilor prezidențiale: Realitatea Plus (+30.080 persoane față de octombrie), Digi24 (+21.650), B1 TV (+7.050 persoane), TVR Info (+1.020 persoane), Euronews (+1.770 persoane).

    Cele opt televiziuni de știri au avut o cotă cumulată de piață (vizionare) de 19,37% la nivel național, mai mare cu 2,6 puncte procentuale față de octombrie, fiind cea mai mare cotă din acest an.

    Alte televiziuni care au câștigat audiență în noiembrie față de octombrie: Happy Channel (10.830 persoane), DigiSport 1 (2.480), Antena Stars (14.820), Film Cafe (14.260), Pro Cinema (9.310), Prima TV (4.490), AMC (1.810) și TVR 1 (1.920).

    Televiziunile cu cele mai mari audiențe la nivel național – noiembrie 2024

    Pro TV: 630.170 telespectatori pe minut

    Antena1: 433.200 telespectatori pe minut

    Kanal D: 368.100

    România TV: 282.220

    Antena 3 CNN: 192.210

    Happy Channel: 104.790

    DigiSport 1: 95.710

    Antena Stars: 92.070

    Realitatea Plus: 84.640

    Digi 24: 78.010

    Film Cafe: 61.370

    Pro Cinema: 57.970

    Prima TV: 46.700

    AMC: 45.750

    TVR 1: 41.250

    Sursa: Kantar Media

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

       



    Vezi sursa

  • Indicele bursier DAX a depășit în premieră pragul de 20.000 de puncte

    Indicele bursier DAX a depășit în premieră pragul de 20.000 de puncte


    Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depăşit pentru prima dată valoarea de 20.000 puncte, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă economia germană.

    La deschiderea şedinţei bursiere de marţi, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii germane în funcţie de capitalizarea bursieră, a atins nivelul de 20.019,25 puncte, arată DPA și Agerpres.

    Datele indică că indicele DAX 40 a crescut în acest an cu aproximativ 3.000 de puncte, după ce în decembrie 2023 a depăşit pragul de 17.000 puncte.

    Speranţele în rândul investitorilor privind scăderea în continuare a dobânzilor, atât în zona euro cât şi în SUA, au stimulat evoluţia indicelui bursier german în ultimele luni.



    Vezi sursa

  • CEO-ul Intel, forțat să plece după ce Consiliul s-a declarat nemulțumit de progresul redresării companiei

    CEO-ul Intel, forțat să plece după ce Consiliul s-a declarat nemulțumit de progresul redresării companiei


    Pat Gelsinger, CEO-ul Intel Corp., a fost forțat să părăsească compania după ce consiliul de administrație și-a pierdut încrederea în planurile sale de redresare a emblematicului producător de cipuri.

    Potrivit Bloomberg, conflictul a atins apogeul săptămâna trecută, când Gelsinger s-a întâlnit cu consiliul pentru a discuta despre progresele în recuperarea cotei de piață și reducerea diferenței față de Nvidia Corp. În urma discuțiilor, lui Gelsinger i s-a dat opțiunea de a se pensiona sau de a fi demis. Până când consiliul va găsi un înlocuitor, interimari în funcția de co-CEO sunt David Zinsner, directorul financiar al Intel, și Michelle Johnston Holthaus.

    Gelsinger (63) fusese considerat un salvator al gigantului producător de cipuri, cu hotărârea de a-i reda poziția dominantă în industria semiconductorilor. Cariera sa la Intel a început încă din adolescență, dar a plecat în 2009 pentru a deveni CEO la VMware Inc. După ce s-a întors la Intel în 2021, a promis să recâștige supremația în producție. Planurile sale au inclus extinderea Intel dincolo de domeniul tradițional al procesoarelor pentru PC-uri și servere, către fabricarea de cipuri pentru alte companii – o activitate nouă pentru Intel, care o pune în competiție directă cu TSMC și Samsung Electronics Co. 

    Strategia de redresare a implicat un plan costisitor de extindere a rețelei de fabrici, inclusiv construcția unui complex masiv în Ohio, proiect pentru care compania a primit sprijin federal prin legea Chips and Science Act.

    Provocările Intel au devenit evidente în urma unui raport financiar dezastruos din 1 august, când compania a anunțat o pierdere-surpriză și o prognoză de vânzări sumbră. De asemenea, Intel și-a suspendat dividendele, care erau plătite an de an încă din 1992, și a anunțat reduceri de personal de peste 15% din cei aproximativ 110.000 de angajați.



    Vezi sursa

  • Grecia le spune investitorilor că nu intenționează să impună o taxă suplimentară băncilor

    Grecia le spune investitorilor că nu intenționează să impună o taxă suplimentară băncilor


    Grecia nu are în plan să introducă o taxă extraordinară asupra băncilor din țară, conform surselor Reuters.

    Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a transmis acest mesaj în cadrul unui eveniment organizat luni la Londra de Morgan Stanley și Bursa de Valori din Atena. Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat săptămâna trecută că nu s-a luat nicio decizie privind o eventuală taxă.

    După decizia Spaniei de a crește taxa excepțională pe veniturile suplimentare ale băncilor, piețele financiare au fost îngrijorate că o măsură similară ar putea fi aplicată și băncilor din Grecia, mai ales având în vedere revenirea lor la profitabilitate și lichiditatea excedentară de care dispun în prezent.

    Indicele acțiunilor bancare grecești de la Bursa din Atena a crescut luni cu până la 4,7% – ceea ce reprezintă cea mai mare creștere din noiembrie 2023. De asemenea, băncile au anunțat recent planuri de a reduce mai rapid decât era prevăzut creditul fiscal amânat, punând capăt unei moșteniri din criza datoriei Greciei.



    Vezi sursa

  • Patricia Corlade, CEO Elite Cars Leasing: „Românii sunt foarte atenți la statutul lor și își doresc să investească în mașini de calitate, care se apreciază în timp”

    Patricia Corlade, CEO Elite Cars Leasing: „Românii sunt foarte atenți la statutul lor și își doresc să investească în mașini de calitate, care se apreciază în timp”


    Patricia Corlade, CEO Elite Cars Leasing, unul dintre jucătorii importanți de pe piața auto din România, descrie succesul companiei ca fiind rezultatul unui amestec de ambiție, corectitudine și transparență – valori care ghidează întreaga echipă.

    În cadrul emisiunii Forbes Forward, realizată de Forbes România, Patricia Corlade a explicat cum a reușit să construiască o cultură organizațională solidă, care pune accent pe relații autentice, flexibilitate și o adaptare continuă la cerințele pieței.
    Pentru Patricia, corectitudinea și transparența nu sunt doar cuvinte la modă, ci principii fundamentale care definesc atât relațiile interne, cât și interacțiunile cu clienții și furnizorii. “Este foarte important să construim relații autentice și durabile cu toți cei cu care interacționăm, fie că sunt colegi, clienți sau parteneri de afaceri”, spune ea. Un alt pilon al succesului companiei este adaptabilitatea, ca și capacitate de a face față diverselor provocări și de a răspunde cerințelor pieței.

    Autonomie și loialitate
    În ceea ce privește stilul de leadership, Patricia adoptă o abordare consultativă, oferindu-le membrilor echipei mai multă libertate și autonomie, ceea ce îi încurajează să se implice activ în luarea deciziilor. “Încercăm să creăm un mediu în care oamenii se simt susținuți, recompensați și, cel mai important, că munca lor este apreciată”, spune ea. La Elite Cars Leasing, toți angajații sunt încurajați să își aducă aportul, nu doar în domeniul lor specific de activitate, ci și în alte proiecte din companie. Această colaborare interdepartamentală generează o atmosferă de echipă puternică și loială, în care fiecare membru este respectat și sprijinit.

    Provocările pieței auto: tranziția către electrificare
    Într-o industrie în continuă schimbare, Patricia este conștientă de provocările legate de evoluția pieței auto, în special în contextul noilor tehnologii și a tranziției către mobilitatea electrică. “Este un moment interesant, dar și incert, mai ales când vorbim despre mașinile electrice”, spune ea. Deși Tesla este în continuare liderul indiscutabil pe piața globală de vehicule electrice, iar producători precum MG și Geely își fac apariția pe piața românească, Patricia crede că piața locală va continua să aprecieze modelele premium și de lux ale mărcilor consacrate, cum sunt Rolls-Royce, Bentley sau Mercedes-Benz. „Românii își doresc mașini care nu doar să le ofere performanță și confort, dar care să le reflecte statutul“, adaugă Patricia.

    Un alt aspect important pe care Patricia îl subliniază este infrastructura insuficientă pentru mașinile electrice, care reprezintă o barieră majoră pentru adoptarea pe scară largă a acestora în România. „Mulți dintre cei care au achiziționat vehicule electrice au renunțat destul de rapid din cauza limitărilor legate de autonomie și infrastructura de încărcare“, explică ea. Totuși, pentru drumuri lungi sau pentru confortul de zi cu zi, românii continuă să preferă SUV-urile premium sau limuzinele, care oferă mai mult spațiu și performanță.

    “Faptul că suntem onești și transparenți în legătură cu starea fiecărei mașini ne diferențiază de alți competitori din piață. De multe ori, alți dealerii nu sunt dispuși să ofere aceste informații detaliate sau nu sunt la fel de atenți în privința verificărilor”, adaugă Patricia.

    Experiențe complete
    Pentru Elite Cars Leasing, succesul nu se măsoară doar în vânzări, ci și în modul în care relaționează cu clienții săi pe termen lung. Un aspect care diferențiază compania de alți jucători din piața auto de lux este modul în care abordează procesul de livrare al unei mașini. „Indiferent dacă mașina este nouă sau rulată, noi facem o verificare amănunțită înainte de livrare, iar clientul primește un raport detaliat din service-ul autorizat”, spune Patricia Corlade. Acest proces asigură că mașina livrată este în stare perfectă, iar clientul este pe deplin informat despre istoricul vehiculului.

    Patricia subliniază, de asemenea, importanța unui serviciu post-vânzare impecabil. „Relația cu clientul nu se încheie odată cu semnarea procesului verbal de predare-primire. Suntem alături de clienții noștri și după livrare, oferindu-le consultanță pentru întreținere, schimb de anvelope, repararea daunelor minore sau orice altă nevoie ar avea”, adaugă aceasta. Această atitudine proactivă contribuie la loializarea clienților.

    Soluții financiare complete
    Un alt factor care contribuie la succesul Elite Cars Leasing este diversitatea opțiunilor de finanțare pe care compania le pune la dispoziția clienților săi. „Avem o gamă largă de soluții financiare, de la leasing operațional și financiar, până la credit extern. Această flexibilitate ajută companiile să economisească considerabil”, explică Patricia. Astfel, Elite Cars Leasing reușește să ofere soluții personalizate fiecărui client, indiferent de nevoile sale financiare.

    Concurența neloială

    Patricia spune că piața auto de lux este extrem de competitivă, iar concurența neloială poate reprezenta o provocare majoră. „În ultimii ani, multe reprezentanțe de mașini noi au deschis departamente de mașini rulate, ceea ce a dus la o competiție tot mai mare”, afirmă Patricia. În plus, schimbările legislative din domeniu au forțat multe companii să intre în legalitate, dar nu toate respectă aceleași standarde de transparență și etică.

    „Deși unii dintre concurenți respectă legislația, există multe cazuri în care dealerii nu sunt transparenți cu privire la istoricul mașinilor pe care le vând. Se întâmplă des ca un client să fie păcălit cu o mașină care pare în perfectă stare, dar care, în realitate, are daune ascunse”, explică Patricia. În schimb, la Elite Cars Leasing, fiecare vehicul este verificat minuțios, iar orice daună sau defect este dezvăluit clientului înainte de achiziționare. Acest nivel de transparență devine un avantaj semnificativ în fața unui public tot mai bine informat și mai exigent.
    Pentru Elite Cars Leasing, nu doar mașinile sunt importante, ci și modul în care compania se implică în viața clienților săi pe termen lung. „Pentru noi, nu există «o vânzare unică». Relația cu clientul începe de fapt după livrarea mașinii, atunci când acesta are nevoie de ajutor pentru orice problemă, fie că este vorba de o daună, o revizie sau schimbarea unor accesorii”, spune Patricia. Această atitudine personalizată și serviciul post-vânzare dedicat sunt aspecte care fac diferența în această piață de lux, unde clienții sunt extrem de atenți la detalii.

    Provocările pieței și viziunea de viitor
    În ciuda provocărilor legate de concurența intensă și de schimbările legislative, Patricia rămâne optimistă cu privire la viitorul Elite Cars Leasing. „Credem că transparența și serviciile de calitate vor fi întotdeauna apreciate de clienți, iar aceasta este viziunea care ne ghidează în continuare. Vom rămâne un partener de încredere pentru toți cei care aleg să investească într-o mașină de lux”, conchide ea.

    Clienții sunt mult mai atenți la detalii. Dacă în trecut, achizițiile de mașini de lux erau ghidate de impresia unui model sofisticat și exclusivist, acum, consumatorii pun mare accent pe istoricul mașinii, transparența în ceea ce privește daunele anterioare și verificările de mentenanță.

    „Mulți clienți au avut experiențe neplăcute în trecut. Însă, acest lucru ne determină pe noi să fim și mai profesioniști, să punem un accent suplimentar pe transparență și să răspundem tuturor întrebărilor, oricât de incomode ar fi. Aceasta este diferența dintre o companie care se preocupă cu adevărat de client și una care doar vinde un produs.”

    Ea povestește cum achizițiile și vânzările de mașini de lux rulate au crescut semnificativ, iar ceea ce contează cel mai mult este garanția oferită de companie, nu doar pentru produsele sale, ci și pentru istoricul fiecărei mașini.

    Tendințe în preferințele clienților

    În ceea ce privește tendințele din piața auto din România, Mercedes-Benz rămâne, în continuare, cea mai vândută marcă, urmată de BMW și Audi, însă și branduri precum Volvo, Lexus și Porsche sunt din ce în ce mai populare.

    Românii sunt destul de conservatori când vine vorba de mașinile lor. Foarte mulți dintre ei revin la brandurile pe care le-au avut în trecut și care le-au oferit siguranță și confort. Cu toate acestea, există o tendință tot mai puternică de a încerca modele noi, în special din gama electrică, dar, de cele mai multe ori, clienții revin la motoarele termice, după ce au experimentat un model electric”, spune Corlade.

    Totodată, CEO-ul Elite Cars Leasing remarcă și schimbările de comportament în rândul firmelor. Dacă în trecut clienții se orientau spre mașini de clasă medie sau mică, acum, din ce în ce mai multe companii preferă SUV-uri mari sau limuzine de lux, odată cu creșterea performanței lor financiare. Așadar, achizițiile de mașini premium sunt adesea legate de succesul în afaceri și de statutul pe care îl conferă posesorilor aceste vehicule.

    Patricia Corlade subliniază că secretul unui serviciu premium nu stă doar în produsele vândute, ci și în experiența completă oferită clienților. De la selecția riguroasă a mașinilor, până la consultanța personalizată pe care o primesc în fiecare etapă a procesului, clienții Elite Cars Leasing sunt ghidați pas cu pas.

    „Pentru noi, nu este suficient să vindem o mașină, trebuie să ne asigurăm și că fiecare client beneficiază de un serviciu complet, de la momentul achiziției și până la întreținerea mașinii. Avem un manager dedicat pentru after-sales care se ocupă de fiecare detaliu post-vânzare, de la înlocuirea anvelopelor la deschiderea unui dosar de daună. Acesta este un aspect care ne diferențiază pe piață și care contribuie la fidelizarea clienților”, spune ea.

    Un alt punct forte al companiei este flexibilitatea finanțării. În afacerea auto de lux, posibilitatea de a personaliza un plan de plată este esențială pentru succes. Elite Cars Leasing oferă soluții complete, de la leasing financiar și operațional, până la credite externe, ceea ce permite firmelor să aleagă opțiunea care li se potrivește cel mai bine.

    Strategia de dezvoltare și expansiune internațională

    Pe termen mediu și lung, Elite Cars Leasing își propune să continue să crească în piața din România, în special prin extinderea showroom-urilor și îmbunătățirea serviciilor.

    Recent, compania a deschis o locație nouă în Bacău și își construiește un showroom la Brașov, care va fi gata în următorii doi ani.

    Deși compania deține o filială în Germania, planurile de expansiune internațională au fost momentan suspendate, în favoarea concentrării resurselor pe piața locală, care, deși a cunoscut o perioadă de stagnare în ultimele luni, arată semne de revenire.

    „România este o piață în continuă creștere și în ciuda instabilității economice din alte țări ale Europei, aici vedem un potențial mare. De asemenea, este o piață surprinzător de sofisticată, cu un apetit crescut pentru mașini de lux. Foarte mulți clienți din Germania, Franța și Italia sunt impresionați de nivelul de calitate și diversitate al vehiculelor din România.”

    Creșterea afacerilor, progresul economic și schimbările de statut ale antreprenorilor români se reflectă în creșterea vânzărilor de mașini premium. În acest context, companii precum Elite Cars Leasing își consolidează poziția prin transparență, profesionalism și servicii personalizate.

    „Românii sunt foarte atenți la statutul lor și își doresc să investească în mașini de calitate, care se apreciază în timp. Aceasta este o tendință care se va menține și în viitor, iar noi suntem aici să le oferim exact ceea ce își doresc.”

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • China este cel mai mare furnizor de condimente al Uniunii Europene

    China este cel mai mare furnizor de condimente al Uniunii Europene


    Uniunea Europeană a importat, anul trecut, 339.800 tone de condimente din ţări din afara blocului comunitar, iar cel mai mare furnizor de condimente a fost China.

    Conform Eurostat, UE a importat în 2023 condimente din China în proporție de 39%. În topul importurilor de condimente s-au aflat ghimbirul (114.000 tone), boiaua (110.600 tone) şi piperul (50.300 tone).

    China a fost principala ţară de origine pentru ghimbir (43%) şi boia (73%), în timp ce Vietnam a fost principalul furnizor de piper (63%).

    Curcuma este pe locul patru în topul importurilor de condimente (16.000 tone), mai mult de trei sferturi provenind din India (79%). Scorţişoara (13.300 tone) este pe locul cinci, cele mai multe importuri venind din Vietnam (35%).

    Comparativ cu 2013, cantitatea de condimente importată din ţări din afara blocului comunitar a crescut cu 44%. Importurile UE de curcuma şi ghimbir au crescut semnificativ, cu 140% şi, respectiv, 112%, înregistrând cel mai semnificativ avans în rândul celor mai comercializate condimente.

    În contrast, importurile de piper au scăzut cu 19% din 2013.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Viziune pentru un banking sustenabil și digital

    Viziune pentru un banking sustenabil și digital


    Actualul CEO al Garanti BBVA România se concentrează pe extinderea portofoliului de clienți, susținând bankingul sustenabil și responsabil. Crede cu tărie că transformarea digitală este cheia pentru competitivitate și satisfacția clienților.

    Un interviu alături de Mustafa Tiftikcioğlu, CEO Garanti BBVA România

    Cum ați caracteriza mediul economic din România?

    Mediul economic din România este dinamic și de perspectivă, caracterizat prin creștere economică, o economie diversificată și un climat favorabil investițiilor. Cu toate acestea, se confruntă cu provocări legate de deficitele gemene persistente: deficitul (-5,68% în 2022 și 2023) și deficitul de cont curent (-22,6 miliarde EUR în 2023 – reprezentând aproximativ 7,04% din PIB).

    Ca aspect pozitiv, rata anuală a inflației se află pe un trend descendent, aceasta scăzând în luna august la 5,1% de la 5,42% în iulie 2024, aspect ce susține așteptările privind scăderea ratelor dobânzilor. În primele patru luni ale anului 2024, investițiile străine directe (ISD) au crescut la 3.230 miliarde EUR, marcând o creștere de 34,14% comparativ cu perioada similară a anului precedent, și au fost înființate 2.308 companii cu capital străin. România beneficiază, de asemenea, de 51,2 miliarde EUR din fonduri europene prin intermediul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027. Pe lângă acestea, sumele alocate prin NextGenerationEU în intervalul 2021-2023 însumează 17 miliarde EUR. Așadar, este important de punctat importanța sporită a intensificării absorbției fondurilor europene și implementarea reformelor structurale asumate în PNRR, acestea fiind oportunităţile-cheie de care România beneficiază în vederea unei dezvoltări economice sustenabile, mai ales în contextul actual.

    Ce rol joacă digitalizarea în strategia generală a Garanti BBVA?

    Digitalizarea reprezintă o prioritate fundamentală pentru Garanti BBVA România, pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale clienților. ÎȊn prezent, ne aflăm într-un proces ambițios de transformare completă a infrastructurii bancare, angajându-ne pe termen lung să dezvoltăm și să implementăm soluții digitale de ultimă generație și să menținem clientul în centrul activității noastre.

    În acest sens, încă de anul trecut, Garanti BBVA a lansat o nouă versiune a site-ului web, care include noi funcţionalităţi, printre care un motor de căutare mai dinamic, un calculator de credite refăcut şi îmbunătăţit şi o nouă interfaţă. Site-ul a fost  conceput să răspundă perfect, atât în varianta pentru desktop, cât şi în cea pentru smartphone. Mai mult, Garanti BBVA a lansat în 2024 asistentul virtual GIA, care oferă suport instantaneu non-stop. Disponibil pe toate dispozitivele, acesta poate răspunde solicitărilor, atât în limba română, cât și în engleză. Utilizând tehnologia GPT, GIA oferă răspunsuri relevante, bazate pe informațiile de pe site.

    Care este impactul produselor lansate, în ultimul an, de Garanti BBVA din punctul de vedere al clienților?

    Un moment important din acest an a fost lansarea procesului de creditare online, disponibil exclusiv pentru clienții Garanti BBVA existenți. Prin aplicația noastră mobilă, aceștia pot solicita rapid un împrumut pentru nevoi personale sau un card Bonus Card, complet online, 24/7, fără a vizita o sucursală.

    Principalul avantaj este ușurința cu care clienții pot accesa aceste servicii, gestionându-și finanțele de oriunde. În plus, oferim reduceri la comisioanele pentru creditele personale online și 300 de lei în puncte bonus pentru activarea Bonus Cardului, ca o dovadă a angajamentului nostru de a recompensa fidelitatea și de a oferi soluții financiare atractive.

    De asemenea, prin campania „Fresh Funds”, dedicată persoanelor fizice, oferim dobânzi atractive la depozitele în lei, euro și dolari. Această campanie, menită să contribuie la economisiri, include unele dintre cele mai competitive rate ale dobânzii de pe piață.

    Care sunt proiectele cu impact comunitar pe care banca le sprijină?

    Garanti BBVA România păstrează un angajament constant față de sustenabilitate, fiind conștientă de impactul pe termen lung al responsabilității sociale.

    Banca continuă parteneriatul cu WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), anul acesta sărbătorind 14 ani de colaborare, perioadă în care a direcționat peste 2,5 milioane lei către proiecte de protecție a mediului, prin WWF Bonus Card. Mai mult, Garanti BBVA România susține, din 2022, acțiunile de împădurire ale Asociației Ecoassist și a organizat patru ediții de plantare de copaci. Din 2023, banca a devenit sponsor principal al Festivalului Lynx, primul festival de film documentar despre natură din Brașov, colaborarea continuând și în 2024.

    Sprijinim și educația prin proiecte precum Academia de Leadership și Formare în Educație organizată de asociaţia Teach for Romania, oferind formare pentru profesori, beneficiari fiind 20,000 de copii din școli vulnerabile. ȊÎn plus, banca a sprijinit în 2023 și ONG-ul „Salvați Copiii România” în organizarea Festivalului Brazilor de Crăciun, având drept obiectiv strângerea fondurilor pentru accesul la educație al copiilor din medii socio-economice vulnerabile. Garanti BBVA se concentrează și pe educația financiară, facilitând accesul la instrumentele necesare, pentru ca o astfel de educație să înceapă de la o vârstă fragedă. Astfel, începând cu anul 2016, Banca susține Asociația pentru Promovarea Performanței în Educațƫie („APPE”) pentru proiecte de educație financiară pentru învățământul preuniversitar.

    Sprijinim, totodată, proiecte culturale remarcabile. În 2023 am fost parteneri ai celei de-a 11-a ediții a Art Safari, care a reunit patru expoziţii, două de artă românească şi două de artă internaţională. În cadrul Art Safari, s-a putut admira inclusiv expoziţia intitulată „Maeştrii picturii spaniole, Secolul al XIX‑lea şi apariţia Impresionismului”. Garanti BBVA a sprijinit și Asociația „Prietenii Muzeului Național de Artă al României”, în vederea strângerii de fonduri pentru organizarea unei expoziții dedicate pictorului Victor Brauner, reprezentant de seamă al mișcării suprarealiste. Dintre proiectele culturale susţinute de Garanti BBVA mai fac parte și cele organizate de Institutul Cervantes, precum concertul faimosului Jordi Savall, dirijor spaniol, cântăreț la violă și compozitor. Mai mult, banca susține proiectul strategic de reconstrucție a Filarmonicii George Enescu, cu scopul de a o promova pe plan național și internațional. În plus, contribuim la transformarea Ateneului Român într-un punct central al vieții culturale a Bucureștiului.

    Ce planuri are Garanti BBVA România pentru 2025?

    În 2025, ne propunem să continuăm să ne consolidăm poziția pe piața financiară din România, prin inovație și digitalizare. Avem în plan dezvoltarea de produse și servicii adaptate nevoilor în continuă schimbare ale clienților noștri, punând accentul pe o experiență bancară integrată și personalizată. În anii următori, ne propunem să ne menținem traiectoria de creștere prin consolidarea loialității clienților și atragerea de noi clienți pe segmentele Retail, IMM și Corporate.



    Vezi sursa

  • Cargill anunță concedieri

    Cargill anunță concedieri


    Oficialii traderului american de produse agricole Cargill au anunţat că intenţionează să renunţe la aproximativ 5% din angajaţi, adică aproape 8.000 de locuri de muncă.

    Giganţii comerţului cu cereale, inclusiv Cargill, sunt sub presiune, deoarece preţurile produselor agricole pe care le comercializează, cum ar fi grâul, porumbul şi boabele de soia, sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape patru ani, iar marjele de profit la procesarea recoltelor s-au diminuat, notează Reuters.

    Potrivit oficialilor traderului, majoritatea concedierilor la Cargill se vor efectua anul acesta.

    „Ne vom concentra pe eficientizarea structurii organizaţionale, extinderea activităţilor şi a responsabilităţilor directorilor noştri, şi reducerea suprapunerii activităţilor”, a anunţat preşedintele director general Brian Sikes, într-un document intern consultat de Reuters.

    Compania cu sediul în Minnesota (SUA) are peste 160.000 de angajaţi. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 mai 2024, Cargill a înregistrat venituri de 160 miliarde de dolari, faţă de nivelul record de 177 miliarde de dolari în anul precedent.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Norvegia amână deschiderea unei zone arctice pentru exploatare minieră

    Norvegia amână deschiderea unei zone arctice pentru exploatare minieră


    Guvernul norvegian a decis să amâne planurile pentru deschiderea unei vaste zone arctice pentru mineritul submarin la scară comercială, în urma presiunilor politice din partea Partidului Socialist de Stânga.

    Partidul a condiţionat sprijinul pentru bugetul guvernului de renunţarea la prima rundă de licenţiere pentru activităţi miniere, planificată iniţial pentru prima jumătate a anului viitor, potrivit CNBC.

    Premierul Jonas Gahr Støre a descris decizia drept ”o amânare” şi a subliniat că politica guvernului în privinţa exploatării minerale ”rămâne neschimbată”.

    În perioada următoare, autorităţile susțin că vor continua cercetările şi vor finaliza reglementările necesare.

    Grupurile de mediu au salutat această decizie ca pe ”o victorie monumentală pentru ocean”. Ele avertizează că mineritul submarin poate avea consecinţe devastatoare asupra ecosistemelor, distrugând habitate şi punând în pericol speciile marine.



    Vezi sursa