Categorie: Uncategorized

  • Forbes CEE Forum 2024, Ionuț Negoiță, fondator și CEO HILS Development: O construcție tot mai înaltă

    Forbes CEE Forum 2024, Ionuț Negoiță, fondator și CEO HILS Development: O construcție tot mai înaltă


    Pentru Ionuț Negoiță, fondatorul și CEO‑ul HILS Development, adevărata educație vine din experiența practică. El explică importanța acțiunii și a implicării directe în afaceri a antreprenorilor și fondatorilor.

    „Văd foarte mulți oameni care participă la cursuri de antreprenoriat, însă în practică nu reușesc să implementeze ceea ce au învățat. Aplicarea cunoștințelor în realitate este esențială. Cea mai mare satisfacție o ai atunci când îți pui ideile în practică și le vezi transformându-se în realizări,” a declarat el.

    Cu o carieră de peste 26 de ani în afaceri, Ionuț Negoiță a remarcat o schimbare semnificativă pe piață. „La începutul carierei mele, existau numeroase oportunități, însă accesul la capital era limitat. Astăzi, situația s-a schimbat: există resurse financiare, dar provocarea majoră este concurența tot mai acerbă. Sunt foarte puține sectoare în care poți lansa un business fără capital inițial semnificativ. Pentru a obține finanțare, trebuie să vii cu idei inovatoare și bine fundamentate,” a explicat Ionuț Negoiță.

    E bine să avem termeni de comparație și nu trebuie să uităm de unde am plecat. Ionuț Negoiță a vorbit despre evoluția antreprenoriatului românesc, subliniind că firmele cu capital autohton sunt mult mai bine organizate și capitalizate decât în trecut. „România stă bine din punct de vedere al antreprenoriatului. Am avut de învățat de la Occident, dar suntem încă la prima generație de antreprenori. Totuși, cred că România are un viitor foarte bun”, a afirmat el.

    În privința investițiilor, fondatorul HILS Development a subliniat că orice domeniu în care există cerere poate oferi oportunități semnificative de câștig. „În România, mai sunt încă multe de construit. Odată ce vom atinge o consolidare solidă, următorul pas firesc este extinderea,” a declarat el. „Pot recomanda cu încredere domeniul în care activez.”

    Privind spre viitor, Ionuț Negoiță a subliniat că România are încă mult de construit, iar pasul următor va fi extinderea internațională. „Peste opt sau zece ani, vom fi pregătiți să facem pași importanți spre extinderea activității în afara țării”, a concluzionat el.

    În prezent, HILS Development gestionează șase proiecte de mari dimensiuni în București și finalizează aproximativ 1.000 de apartamente anual: HILS Pallady (finalizat în 2023), HILS Splai (finalizat în 2023), HILS Brauner (finalizat în 2024), HILS Republica (finalizarea primei faze în iunie 2025), HILS Sunrise (finalizarea primei faze în 2026), HILS Titanium (finalizarea primei faze în august 2025). 

    Compania se concentrează pe a avea apartamente finalizate și disponibile imediat, deoarece consideră posibilitatea de a se muta rapid un aspect esențial în decizia clientului. Strategia anunțată a companiei este de a menține un stoc constant de apartamente gata pentru mutare. La jumătatea anului, HILS Development avea 400 de unități disponibile, iar obiectivul pentru finalul acestui an este să mai fie adăugate acestui stoc aproximativ 150 de apartamente suplimentare.  

    Pentru prima jumătate a anului 2024, HILS Development a anunțat rezultate financiare în creștere, pe fondul creșterii cu 28% a vânzărilor de apartamente noi în toate cele șase proiecte finalizate sau aflate în diverse stadii de dezvoltare. Cel mai mare număr de unități vândute într-o singură tranzacție a fost de 39 de apartamente achiziționate la HILS Republica, urmată de 30 de apartamente vândute în HILS Titanium. Cele mai multe apartamente vândute în această perioadă au făcut obiectul unor tranzacții încheiate cu fonduri proprii ale cumpărătorilor (61%), urmate de cele achiziționate cu credit bancar (22%) și rate la dezvoltator (17%).



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, Ștefan Vuza, președinte Chimcomplex: Afacerile trebuie adaptate la piața locală

    Forbes CEE Forum 2024, Ștefan Vuza, președinte Chimcomplex: Afacerile trebuie adaptate la piața locală


    Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex, crede că în România sunt mulți bani și multe oportunități. Important este ca antreprenorii să se concentreze pentru a fructifica aceste fonduri, adaptându-și produsele pentru piața locală.

    Ștefan Vuza este unul dintre cei mai cunoscuți lideri și antreprenori din România, numele său fiind sinonim cu o industrie pe care vrea să o reinventeze. Cu afaceri de 1,4 miliarde de lei și un profit net de 15,2 milioane de lei în 2023, Chimcomplex SA Borzești, companie în care Ștefan Vuza deține pachetul majoritar de acțiuni, și-a stabilit o serie de investiții ambițioase, susținute prin fonduri europene și PNRR, ce vizează decarbonizarea, dezvoltarea energiei verzi regenerabile și diversificarea producției.

    Grupul industrial condus de Ștefan Vuza a împlinit 30 de ani de activitate. El consideră că antreprenorii nu sunt creați cu sfaturi. „Am făcut o mie de greșeli până să ajung aici, acum se vede doar partea de sus, ca la aisberg, dar trebuie să trăiești toate experiențele”, declară Vuza. În plus, el afirmă că, în anii ’90, a avut o altă motivație față de generațiile tinere din prezent, pe care le consideră demotivate. Succesul în afaceri vine în urma efortului antreprenorului de a se concentra asupra oportunităților. „Sunt multe oportunități, dar trebuie să te focusezi. De aceea antreprenorii au succes, pentru că se concentrează pe un lucru pe care ceilalți nu-l văd”, punctează șeful Chimcomplex. El estimează că pe piață sunt foarte mulți bani. Acești bani așteaptă antreprenorii ca să-i multiplice. Din păcate, nu sunt atâția antreprenori câți bani sunt pe piața din România. Dar îndemnul antreprenorului rămâne valabil: „Focusați-vă! Așa veți avea calea voastră!”

    Firmele românești au devenit mai competitive după pandemie? „Răspunsul corect este «da» și «nu». Industria se contractă, poate că alte bresle merg mai bine. Agricultura a avut al doilea an de secetă. Consumăm un volum de energie mai mic cu 30%. Cu toții știm că la anul vor crește taxele”, declară Ștefan Vuza. Chiar dacă economia și industria nu merg bine, el consideră că antreprenorii vor găsi soluții pentru că „n-au de ales”. „Nu suntem în pragul unui colaps”, ne asigură industriașul. Mai mult, el susține că firmele românești sunt pe drumul cel bun și că afacerile trebuie adaptate la piața locală. „Avem datoria să facem cele mai bune produse pentru români. Totul este să înveți singur și să te adaptezi”, conchide Ștefan Vuza.



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, Veronica Savanciuc, președinta Lowe Group România: Răbdare și încredere în parteneriate

    Forbes CEE Forum 2024, Veronica Savanciuc, președinta Lowe Group România: Răbdare și încredere în parteneriate


    Veronica Savanciuc, președinta Lowe Group România, consideră că un tânăr care dorește să intre în afaceri trebuie să aibă răbdare, să fie dispus la schimbări și să aibă încredere în sine și în oameni.

    Veronica Savanciuc face parte din prima generație de antreprenori care au lansat o agenție de publicitate în România la începutul anilor ’90. În cei peste 30 de ani de activitate, a construit unul dintre cele mai puternice grupuri de marketing și comunicare din țară, care a inovat, a marcat o serie de premiere în business și a lucrat pentru sute de branduri.

    Într-o situație imaginativă, ce i-ar spune Veronica Savanciuc de azi tinerei antreprenoare Veronica Savanciuc care se pregătea, în anii ’90, să intre în domeniul comunicării? „Probabil că i-aș spune: ai răbdare, nu te speria, pentru că, peste 30 de ani, vei avea la dispoziție fonduri, angel investors și o piață de comunicare foarte bine organizată”. Ea consideră că este foarte important când începi o afacere să ai încredere în oameni. Veronica Savanciuc explică: „Eu am încredere în parteneriate. N-am făcut nimic singură. De la partenerii mei de afaceri și până la colegii din companie, toți m-au ajutat să dezvoltăm compania și să ajungem pe o poziție fruntașă în industria de comunicare”. Initiative Media, cea mai mare agenție a grupului Lowe România, a obținut în 2023 o cifră de afaceri de 190 de milioane de lei și un profitul net de 9,8 milioane de lei. Agenția a ocupat locul 8 în topul celor mai puternice companii de media din țară, conform Forbes România.

    În afară de încredere, răbdare și reziliență, antreprenorul la început de drum trebuie să fie dispus să adopte cu ușurință schimbările. „Generația noastră a avut multe greutăți, dar a fost privilegiată pentru că a învățat pas cu pas tot ce înseamnă antreprenoriatul. A fost o călătorie extraordinară”, punctează Savanciuc.

    Pe de altă parte, Veronica Savanciuc crede că nu poate exista un ecosistem sănătos de business dacă sistemul educațional nu-l ajută. „Sunt lucruri care vin din educația primară: încrederea în sine și în cei de lângă tine și dorința de a învăța tot timpul. În prezent, nu văd un parteneriat foarte bun între universități și mediul de afaceri”, declară liderul Lowe Group. Totuși, ea consideră că firmele românești sunt mai puternice decât înainte de pandemie, iar mediul autohton de afaceri este sănătos și inovativ



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, Miruna Păunescu, Country Manager al AxFina România: O chestiune de încredere

    Forbes CEE Forum 2024, Miruna Păunescu, Country Manager al AxFina România: O chestiune de încredere


    Miruna Păunescu, Country Manager al AxFina România, companie activă în domeniul recuperării creanțelor comerciale, consideră esențiale accentul pe sustenabilitate și încredere în relația dintre debitor și creditor.

    Miruna Păunescu a subliniat că activitatea companiei pe care o conduce nu se referă doar la recuperarea sumelor datorate, ci și la reconstruirea unei relații sănătoase între debitor și creditor. „Ne dorim ca debitorul, clientul final care a împrumutat bani, să se întoarcă la creditor, partenerul care i-a împrumutat bani”, a explicat el. Această abordare pune accent pe durabilitatea relațiilor de afaceri și pe revenirea debitorilor la o stare financiară stabilă.

    Un alt aspect central al activității AxFina este evaluarea riscurilor, care este realizată prin analiza istoricului financiar al clienților. „Pentru evaluarea riscului, ne uităm întotdeauna la ce s-a întâmplat în trecut. Este normal să greșim, dar e important să evaluăm riscurile la timp pentru a preveni greșelile”, a spus Miruna Păunescu. Această abordare reflectă o strategie proactivă și orientată spre prevenție, minimizând riscurile financiare pe termen lung.

    Miruna Păunescu a subliniat și importanța încrederii în parteneriatele de afaceri. „Bazându‑ne pe încredere, cred că orice afacere poate crește pentru a obține rentabilitatea investiției”, a afirmat ea. Într-un domeniu atât de sensibil cum este recuperarea creanțelor, încrederea între toate părțile implicate este esențială pentru a asigura succesul pe termen lung.

    AxFina România se poziționează ca un jucător important pe piața recuperării creanțelor comerciale, având ca piloni principali sustenabilitatea și încrederea. Printr-o evaluare riguroasă a riscurilor și prin reconstruirea relațiilor dintre debitori și creditori, AxFina își propune nu doar să rezolve probleme financiare, ci să creeze un cadru de afaceri stabil și durabil.



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, George Safir, director general grup Safir: Cheia transferului unui business

    Forbes CEE Forum 2024, George Safir, director general grup Safir: Cheia transferului unui business


    George Safir, directorul general al grupului de firme Safir, susține că elementul esențial pentru transferul unei afaceri de la o generație la alta este dorința fondatorului și a succesorului de a se implica în dezvoltare.

    Bazele afacerii Safir au fost puse în anii ’40, când bunicul actualului director general se ocupa de afacere. „Eu și fratele meu am crescut cu această istorie a afacerii de familie încă din copilărie”, își amintește George Safir, care subliniază că rolul cel mai important în transferul unei afaceri de la o generație la alta este încrederea pe care fondatorul o acordă noii generații.

    În ceea ce privește acest proces de transfer între generații, George Safir consideră că este esențială și pregătirea organizației, pentru ca noua linie de management să evolueze firesc și fără dificultăți.

    „Ne-am stabilit o vârstă țintă pentru a începe procesul de transfer între generații. În cazul nostru, sunt patru copii care pot juca rolul de succesori. Toți sunt sub 18 ani. Așadar, am decis să așteptăm până când aceștia împlinesc 18 ani, pentru a vedea dacă sunt interesați să preia afacerea. Dacă își doresc acest lucru, vom implementa și o strategie de transfer în acest sens. În prezent, eu și fratele meu luăm împreună deciziile de afaceri”, a punctat George Safir.

    Întrebat despre momentul în care s-a realizat transferul între generații în compania Safir, directorul general al grupului a mărturisit: „Transferul nostru între generații a durat, în total, aproximativ 20 de ani, dar conștient doar cinci ani.”

    „Investim intens în panouri fotovoltaice pentru fabrici și ferme; anul acesta investim 2,4 milioane de euro, proiectul fiind în curs de implementare”, adaugă acesta.

    Grupul de firme Safir include patru companii, are 800 de angajați și opt ferme (care au în total 99 de hale de creștere a puilor), sediul central fiind în Vaslui. Grupul deține propriile facilități de prelucrare a cărnii provenite din ferme: abator, fabrică de preparate din carne de pui și semipreparate de tip craft, care folosește condimente 100% naturale, propria producție de furaje, concentrate, cereale extrudate și soia full fat, o fabrică de făină proteică, precum și un parc auto propriu.



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, Rostyslav Vovk, Co-Owner & CEO Kormotech Global: Provocările afacerilor de familie

    Forbes CEE Forum 2024, Rostyslav Vovk, Co-Owner & CEO Kormotech Global: Provocările afacerilor de familie


    Afacerile de familie implică o serie de provocări legate de valorile pe care fondatorii le insuflă succesorilor, asigurând astfel continuitatea afacerii. Evoluția continuă, gestionarea divergențelor și transformarea acestora în oportunități sunt esențiale pentru un management de succes.

    „Vorbim despre valori, valori de familie, posibilitatea de a face greșeli, lucruri interesante pentru următoarele generații. Eu și sora mea suntem proprietari, însă afacerea a fost lansată de tatăl nostru. Afacerea noastră a luat ființă în urmă cu 21 de ani, acum suntem la a doua generație. Tatăl nostru a avut ideea de diversificare a afacerii”, declară Rostyslav Vovk, Co-Owner & CEO Kormotech Global, cel mai mare producător de hrană pentru animale de companie din Ucraina.

    Pentru a sprijini evoluția și dezvoltarea businessului, explică Rostyslav Vovk, s-a decis construirea unei structuri solide de management, menite să asigure luarea celor mai bune decizii și gestionarea disensiunilor. „Am înțeles că trebuie să avem un consiliu de familie, care să reprezinte cel mai înalt nivel al afacerii. Nu ne gândim acum să vindem afacerea, dar nu știm ce va fi peste generații. În următorii 30 de ani, sigur nu. Avem în prezent cinci fabrici, iar în câțiva ani numărul lor va crește.”

    Rostyslav Vovk subliniază importanța succesorilor în afacerile de familie. „Copiii aud povestea afacerii încă de când încep să înțeleagă limbajul. Avem o cină de familie periodic, copiii mei aud informațiile, trăiesc în acest mediu. Nu știu dacă aveți în România Asociația Afacerilor de Familie. Toate companiile de familie se confruntă cu aceleași întrebări și probleme, iar acolo pot găsi soluții.” În contextul acestui model de business, adaugă el, „este problematic un conflict cu un membru al familiei, pentru că majoritatea discuțiilor au și o componentă emoțională. Este esențial să discuți și să rezolvi conflictele pentru a evita probleme mai mari. Nu vrem să fie tensionate relațiile din familie”.

    Co-ownerul Kormotech menționează mai multe reguli importante în afacerile de familie, de la care nu se abate. „Prima regulă: nu pune presiune pe ei. A doua: ascultă-i. A treia: vorbește cu ei. Nu vei lucra în companie doar pentru că ești proprietar sau rudă cu acesta. Pentru echipa de top-management, e nevoie să lucrezi minimum trei ani într-o companie, poate că nu a ta. Dacă vor să fie antreprenori, trebuie să pornească de la cel mai mic nivel.”

    Potrivit Petfood Industry, Kormotech se numără printre primii 50 de producători din industria hranei pentru animale de companie la nivel global. Exportă produsele sale în 42 de țări, inclusiv mărcile proprii Optimeal, CLUB 4 PAWS, My Love și cele ale partenerilor săi de marcă privată. Gama de produse include mai mult de 650 de articole. Capacitatea de producție în Ucraina este de 27.000 de tone de furaj umed și 55.000 de tone de furaj uscat pe an, plus 20.000 de tone de furaj umed în Lituania.



    Vezi sursa

  • Producătorul danez de bere Carlsberg și-a vândut activele din Rusia

    Producătorul danez de bere Carlsberg și-a vândut activele din Rusia


    Oficialii Carlsberg au anunţat marţi vânzarea activelor brandului la Baltika Breweries din Rusia prin cumpărarea acţiunilor de către conducerea companiei.

    Conform unui decret prezidenţial publicat luni, activele din Rusia ale Carlsberg au fost scoase de pe lista activelor occidentale aflate sub gestionarea autorităţilor de la Moscova, scrie Reuters.

    Anterior, Reuters informase că Executivul de la Moscova a aprobat vânzarea activelor din Rusia ale Carlsberg către firma locală VG Invest, valoarea tranzacţiei fiind de 34 miliarde de ruble (320,75 milioane de dolari). Propusul preţ de vânzare reprezintă un discount semnificativ, după ce într-un raport din februarie 2023 Carlsberg evalua activele sale nete din Rusia la 7,52 miliarde de coroane daneze (1,06 miliarde de dolari), scrie și Agerpres.

    În urma tranzacţiei, Carlsberg va primi o sumă în numerar şi participaţii ale Baltika Breweries în Carlsberg Azerbaidjan şi Carlsberg Kazashstan. Tranzacția urmează să fie finalizată în zilele următoare, scrie Reuters.

    Din 2022, grupul danez a încercat să îşi vândă subsidiara Baltika din Rusia, urmând exemplul multor altor companii occidentale care au decis să plece de acolo, după invadarea Ucrainei. Cu toate acestea, după ce în iunie 2023 grupul a anunţat că a găsit un cumpărător pentru afacerile sale, luna următoare preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat confiscarea temporară a participaţiei deţinută de grupul Carlsberg la producătorul rus de bere Baltika. Autorităţile de la Moscova au plasat participaţia Carlsberg în Baltika Breweries Russia sub „gestionarea temporară” a Rosimushchestvo, agenţia de gestionare a proprietăţilor federale. Directorul general Jacob Aarup-Andersen declara în iulie: „Nu ai cum să ocoleşti faptul că ne-au furat afacerile din Rusia şi nu avem de gând să îi ajutăm pentru ca să pară ceva legitim”. El a explicat că producătorul de bere Carlsberg a întrerupt legătura cu afacerile sale din Rusia şi refuză să negocieze un acord cu Guvernul de la Moscova, care ar legitima confiscarea activelor sale ruseşti.

    Grupul danez avea opt fabrici de bere şi aproximativ 8.400 de angajaţi în Rusia, iar în 2022 a decis să deprecieze valoarea Baltika cu 9,9 miliarde de coroane daneze (1,41 miliarde de dolari).

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, Raluca Andrenacci, mentor specializat în afacerile de familie și gestionarea averii: Gestionarea averii

    Forbes CEE Forum 2024, Raluca Andrenacci, mentor specializat în afacerile de familie și gestionarea averii: Gestionarea averii


    Într-un mediu de afaceri tot mai caracterizat de prezența businessurilor antreprenoriale, gestionarea averii reprezintă un punct de inflexiune în dezvoltarea acestora.

    Raluca Andrenacci, mentor specializat în afacerile de familie și gestionarea averii, cu o carieră de peste 20 de ani în domeniu, subliniază că o afacere de familie are șanse mari să reziste în timp dacă există o strategie clară de gestionare a succesiunii.

    „Recomand mult ca antreprenorii să se gândească la această strategie”, spune aceasta, subliniind faptul că, dincolo de cifre și rezultate financiare, o afacere de familie reprezintă, în realitate, exact aceste două concepte: de „afaceri”… și de „familie”.

    În opinia acesteia, unul dintre atuurile unui astfel de business este tocmai faptul că toți membrii familiei au și se îndreaptă către același scop: ca afacerea să dăinuie printr-o strategie de succes.

    „Este important ca părintele-fondator să transmită valorile noii generații cât mai timpuriu”, menționează Raluca Andrenacci. Membră a Family Firm Institute (FFI) și cu o acreditare de Mentor Practitioner de la European Mentoring and Coaching Council (EMCC), Raluca Andrenacci evidențiază necesitatea unui dialog deschis între fondatori și potențialii succesori.

    În ceea ce privește conflictele intergeneraționale din cadrul familiei, potrivit acesteia, de obicei, generația tânără luptă pentru ca ideile sale să fie implementate.

    „Fondatorii trebuie să aibă încredere în educația pe care le-a oferit-o chiar ei urmașilor și să-i lase să-și pună în practică strategiile și ideile proprii. Cred că fondatorii trebuie, înainte de orice, să fie mentori”, explică Raluca Andrenacci.

    Conform celui mai recent raport PwC CEE NextGen, realizat în rândul a 180 de antreprenori din regiune, inclusiv din România, peste 40% dintre afacerile de familie din Europa Centrală și de Est (ECE) nu au un plan de succesiune, în condițiile în care peste două treimi (64%) dintre acestea sunt încă conduse de prima generație de antreprenori.



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, Marcela Stancu (Genesis Property): Viziune și educație

    Forbes CEE Forum 2024, Marcela Stancu (Genesis Property): Viziune și educație


    Sunt numeroase provocări și oportunități în procesul de tranziție către o economie sustenabilă. Pentru companii, sunt două fețe ale aceleiași monede: provocările și oportunitățile.

    Dincolo se această monedă, există însă o problemă: educația. O educație care ar trebui să-i cuprindă pe toți jucătorii din mediul economic. Marcela Stancu, Community Director la Genesis Property, consideră că înaintea educației trebuie așezată viziunea. „Trebuie să existe o viziune la cel mai înalt nivel al companiei și apoi să se transmită până la ultimul angajat. Viziunea este extrem de importantă”, subliniază Marcela Stancu. În multe cazuri, această viziune este un obiectiv impus. Nu de puține ori, există rezistență în adoptarea viziunii de către angajați. Pentru a exclude această rezistență, este important ca viziunea top-managementului să fie transmisă mai departe oamenilor din companie. „Noi am avut norocul să avem parte de o viziune care să ne ducă la îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate”, declară Marcela Stancu.

    Mai mult, compania a încercat tot timpul să atragă oameni care împărtășesc aceleași idealuri. Grupul operativ creat la nivelul Genesis Property pentru sustenabilitate a intrat în toate departamentele și au fost selecționați oameni, în mod voluntar, care aveau această pasiune. Mai mult, pentru a încuraja educația și a facilita educația la nivel de companie, s-a agreat ideea de a se alătura unor foruri europene pentru a raporta voluntar cifre și targeturi pe termen scurt și mediu pentru ca trecerea către sustenabilitate să fie mai ușoară.

    În octombrie 2024, Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, a obținut de la Science Based Targets initiative (SBTi) aprobarea înregistrării angajamentelor sale de reducere a emisiilor pe termen imediat și termen lung (Long Term Target). Următorul obiectiv major al Genesis Property este ca, cel mai târziu în anul 2026, compania să obțină de la SBTi și validarea țintei de reducere a emisiilor de CO2 pe termen lung. Toate clădirile Genesis Property sunt operate respectând normele de sustenabilitate conform cerințelor europene.

    „Educația este foarte importantă, dar viziunea este și mai importantă. Aceste norme de aplicare a sustenabilității vin la pachet cu foarte multe oportunități și satisfacții”, conchide Marcela Stancu.



    Vezi sursa

  • Forbes CEE Forum 2024, Lidia Chiracheș (Nespresso România): Cuvântul de ordine

    Forbes CEE Forum 2024, Lidia Chiracheș (Nespresso România): Cuvântul de ordine


    Nespresso România este unul dintre cele mai cunoscute branduri de pe piața locală în ceea ce privește modelele de business sustenabile.

    „Sustenabilitatea este un atu natural pentru brandul gigantului din industria alimentară”, este de părere Lidia Chiracheș, Marketing Manager Nespresso România. La nivel local, Nespresso reciclează 100% din deșeuri.

    Pentru a continua această tradiție, în 2022, oficialii companiei au lansat programul RELOVE, care a fost relansat în atenția consumatorilor în acest an.

    „(…) suntem cu adevărat impresionați de reacția consumatorilor. Mulți dintre ei vin în magazinele Nespresso pentru a se informa despre reciclarea aparatelor de cafea”, afirmă Lidia Chiracheș.

    La nivel internațional, brandul Nespresso a intrat într-o nouă etapă în ceea ce privește sustenabilitatea. Încă de acum un an, Nespresso a lansat primele sale capsule compostabile pe bază de hârtie. Lansarea a fost disponibilă inițial în Franța și Elveția, fiind rezultatul a trei ani de cercetare și dezvoltare realizată de Nespresso.

    Cu o dimensiune a pieței estimată la 25,9 miliarde de dolari în 2022 și o creștere anuală medie de 7,3% în următorii cinci ani, segmentul capsulelor de cafea este o parte profitabilă a categoriei. Dezvoltarea acestui segment a fost stimulată de creșterea consumului de cafea acasă și de orientarea spre opțiuni convenabile pentru prepararea cafelei de înaltă calitate, care reproduc experiența cafelei servite într-o cafenea.

    În fiecare an se vând aproximativ 14 miliarde de capsule Nespresso.

    La nivel local, în sectorul agricol, Nespresso colaborează în prezent cu 157.000 de fermieri în cadrul unui program special.

    „Mulți dintre acești fermieri își doreau stabilitate și venituri mai mari și, din păcate, ei sunt supuși multor riscuri – de la această premisă a luat naștere acest program dedicat lor. Este ușor să se îndeplinească obiectivele fiecărei părți? Nu! Însă programul a devenit un real succes când ambele părți au colaborat. Iar sentimentul de a vedea că oferi o cafea de calitate superioară și ajungi să ai și venituri mai mari este de neprețuit. Desigur, aceste parteneriate vin la pachet cu multe eforturi, dar nimic nu este în zadar”, concluzionează Lidia Chiracheș.



    Vezi sursa