Categorie: Uncategorized

  • Germania nu este de acord cu amenzile Uniunii Europene pentru producătorii de automobile care depășesc limitele de dioxid de carbon

    Germania nu este de acord cu amenzile Uniunii Europene pentru producătorii de automobile care depășesc limitele de dioxid de carbon


    Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto care nu respectă limitele privind emisiile de dioxid de carbon.

    Olaf Scholz: „Banii trebuie să rămână la firme pentru modernizarea propriei lor industrii, a propriilor companii”, conform Agerpres.

    La rândul său, Robert Habeck, ministrul Economiei, a declarat că este deschis la suspendarea temporară a amenzilor care ar urma să fie impuse anul viitor dacă producătorii auto compensează limitele CO2 depăşindu-şi obiectivele din 2026 şi 2027. Astfel companiile ar avea flexibilitate şi ar fi stimulate să facă progrese suplimentare în domeniul protejării climei, fără a fi forţate să plătească amenzi de miliarde de dolari.

    Hildegard Mueller, preşedintele federaţiei constructorilor germani de automobile (VDA), a declarat că există un decalaj între obiectivele ambiţioase ale autorităţilor de reglementare şi subvenţiile şi sprijinul politic suficient.

    Cererea slabă pentru vehicule electrice (EV) şi dificultăţile economice afectează progresele, în pofida investiţiilor din industria auto de 410 miliarde de euro în cercetare şi în transformarea fabricilor până în 2028, a explicat oficialul VDA.

    În prezent limita de emisii la nivelul întregii flote a UE este de 116 grame CO2/km, măsurată pe baza aşa-numitei procedură de testare WLTP, dar urmează să scadă până la 94 g CO2/km în 2025.

    Depăşirea limitelor de CO2 ar putea duce la amenzi în valoare de 95 de euro pentru fiecare CO2 gram/km în plus înmulţit cu numărul de vehicule vândute. În aceste condiţii, companiile auto s-ar putea confrunta cu amenzi de sute de milioane de euro.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Activele nete ale fondurilor de investiții au atins 48,5 miliarde de lei în luna octombrie

    Activele nete ale fondurilor de investiții au atins 48,5 miliarde de lei în luna octombrie


    Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna octombrie, faţă de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde de lei (9,7 miliarde de euro), iar de la începutul anului au crescut cu 22%, conform datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.

    Intrările nete ale lunii octombrie au totalizat 546 milioane de lei (109,7 milioane euro).

    Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 27,2% şi 29,3%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 50,3% şi 94,8%, obţinute de-a lungul ultimilor trei ani de zile (faţă de luna octombrie 2021), notează Agerpres.

    Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna octombrie cu 1,8%, până la 26,4 miliarde de lei (5,3 miliarde de euro) iar de la începutul anului au crescut cu 29,6%. 

    Fondurile deschise locale au înregistrat în luna octombrie intrări nete de 549 milioane de lei (110,4 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (+404,0 milioane lei), cele reunite sub categoria „alte fonduri” (+108,9 milioane lei) şi cele diversificate (+47,7 milioane lei) în vreme ce fondurile de acţiuni au avut ieşiri nete (-11,6 milioane lei).

    Activele nete exprimate în lei ale celor 117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna octombrie cu 0,7% faţă de luna precedentă, până la 2,1 miliarde lei (0,43 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 15,5%.



    Vezi sursa

  • Crește deficitul de medici de familie la nivel național

    Crește deficitul de medici de familie la nivel național


    Aproape 20% din medicii de familie care profesează la nivel naţional au peste 70 de ani, iar deficitul se ridică la 1.130 de medici. Cel mai mare deficit, peste 900, se înregistrează în mediul rural, a declarat Valeria Herdea, preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    Valeria Herdea a subliniat că inclusiv în apropierea Bucureștiului sunt astfel de situaţii, iar lipa resursei umane este un fenomen extins în toată ţara.

    Valeria Herdea: „Sunt judeţe unde nu îţi vine să crezi că se poate, pentru că gradul de industrializare este totuşi avansat şi totuşi există localităţi fără medic de familie şi fără puncte de lucru al medicilor familiei din alte localităţi.

    La Bistriţa, la un moment dat, au existat în acest an aproape 40.000 de oameni fără medic de familie. S-au depus eforturi la nivel local, al casei judeţene, s-au scos posturi, oamenii au venit, dar nu au putut ocupa chiar tot.

    Din păcate, această situaţie este aproape general valabilă, în ciuda eforturilor pe care uneori administraţia locală le înţelege şi le depune. Adică încearcă să aibă locuinţă pentru medic, încearcă să ofere posibilităţi de transport.

    La Hunedoara este o adevărată dramă, pentru că sunt medici de familie de peste 75 de ani, peste 80 de ani şi care nu au cum să renunţe pentru că sunt rugaţi de comunitate că nu au alt acces. Sunt localităţi care nu au nici apă, unele localităţi sunt sus în munţi şi atunci sunt foarte greu accesibile.

    În judel Mureş au început să vină medici tineri, ceea ce este foarte important. Deşi sunt generaţii întregi de medici care termină rezidenţiatul, specialitatea, nu ajung în mediul rural”, conform RRA.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • RTPR asistă Autonom Services la o nouă emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate

    RTPR asistă Autonom Services la o nouă emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate


    RTPR a asistat Autonom Services S.A. în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare nominală totală de 30 de milioane de euro și o maturitate de 5 ani, cu o dobândă anuală fixă de 6,14%.

    Autonom Services este cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România. Obligațiunile emise au fost admise la tranzacționare pe Piața reglementată a Bursei de Valori București și sunt corelate cu obiectivele de sustenabilitate ale companiei.

    Plasamentul privat a fost intermediat de BRD Groupe Societe Generale, în calitate de Coordonator unic al tranzacției, și de BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Manager.

    Echipa RTPR care a acordat asistență Autonom Services în această tranzacție a fost coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel), și i-a mai inclus pe Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate), Cosmin Tilea (Partner), Andreea Stoiciu (Associate), George Capotă, Bianca Cojocaru și Alexandra Grieb (Junior Associates). 

    Această emisiune de obligațiuni reprezintă un pas important în consolidarea strategiei noastre de creștere și aliniere la obiectivele de sustenabilitate. Suntem recunoscători echipei RTPR pentru profesionalismul și dedicarea de care au dat dovadă în fiecare emisiune de obligațiuni pe care am realizat-o împreună. Expertiza lor ne-a oferit mereu încrederea necesară pentru a aborda cu succes proiecte complexe, precum acesta. Succesul acestei emisiuni reflectă nu doar valoarea parteneriatului nostru de lungă durată, ci și importanța colaborării cu o echipă profesionistă și bine pregătită”, a declarat Dan Ștefan, co-fondator Autonom Group.

    Suntem alături de Autonom la a treia emisiune de obligațiuni, demonstrând încă o dată capacitatea avocaților noștri de a gestiona proiecte complexe în domeniul piețelor de capital. Mulțumim echipei Autonom pentru încrederea acordată echipei noastre pentru această nouă tranzacție. Suntem mândri că am contribuit la dezvoltarea sustenabilă a companiei și la consolidarea poziționării sale ca lider în industria de mobilitate”, a declarat Mihai Ristici, Partener RTPR. 

    Parteneriatul RTPR cu Autonom Services este de lungă durată și implică asistență în diverse tranzacții, atât de piețe de capital, cum au fost precedentele emisiuni de obligațiuni corporative pe Bursa de Valori București, cât și de M&A, precum achiziția BT Operational Leasing de la grupul Banca Transilvania (2018) sau achiziția Premium Leasing, compania de leasing operațional a grupului Țiriac (2022).



    Vezi sursa

  • Ratingul pentru Datorii pe Termen Lung al Garanti BBVA România, îmbunătățit de Fitch Ratings la ‘BB’ cu perspectivă stabilă

    Ratingul pentru Datorii pe Termen Lung al Garanti BBVA România, îmbunătățit de Fitch Ratings la ‘BB’ cu perspectivă stabilă


    De asemenea, Fitch a îmbunătățit Ratingul de Viabilitate (VR) al GBR la „bb” de la „bb-” și Ratingul de Sprijin al Acționarilor (SSR) la „bb-” de la „b-”. 

    Această îmbunătățire reprezintă o recunoaștere semnificativă a poziției financiare solide a băncii și a capacității acesteia de a opera eficient în peisajul economic al României.

    Agenția de rating subliniază că ratingurile IDR ale Garanti BBVA România (GBR) sunt susținute de capacitatea băncii de a opera într-un mediu economic românesc îmbunătățit, așa cum se reflectă în actualizarea Ratingul de Viabilitate (VR). Simultan, VR-ul evidențiază și indicatorii solizi de capital ai băncii, calitatea activelor menținută istoric la niveluri ridicate, lichiditatea adecvată și un profil stabil de finanțare, susținut de o bază de depozite granulară. 

    Această revizuire în creștere a rating-urilor din partea Fitch reflectă soliditatea cadrului nostru operațional și angajamentul față de creșterea sustenabilă pe piața locală. La Garanti BBVA România, continuăm să prioritizăm furnizarea de servicii financiare inovatoare și să sprijinim aspirațiile clienților și comunităților locale. Constat cu mândrie că noile ratinguri acordate de Fitch sunt o recunoaștere importantă a strategiei noastre bine fundamentate și a muncii dedicate a echipei noastre”, a declarat Mustafa Tiftikcioglu, CEO Garanti BBVA România.

    Banca Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, alături de Garanti BBVA Leasing și Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum și credite de consum.



    Vezi sursa

  • Grupul MET a achiziționat dezvoltatorul Comax France SAS

    Grupul MET a achiziționat dezvoltatorul Comax France SAS


    Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi sisteme de stocare a energiei în baterii (BESS).

    Prin noua achiziţie se urmăreşte extinderea portofoliului de active de flexibilitate din Europa de Vest ale Grupului şi de a răspunde nevoii tot mai mari de tehnologii de echilibrare pentru a sprijini tranziţia energetică, arată un comunicat.

    Fondată în anul 2003, Comax administrează un portofoliu de 170 MW de active termice la scară mică şi de 29 MW de BESS pe întreg teritoriul Franţei, oferind servicii flexibile de generare a energiei şi de echilibrare. În plus, Comax dezvoltă în continuare proiecte BESS pentru a sprijini creşterea continuă a soluţiilor energetice flexibile în Franţa. Lista de proiecte a companiei include câteva sute de MW din proiecte BESS aflate în diferite stadii de dezvoltare.

    “După finalizarea procesului, MET Group intenţionează să sprijine construcţia proiectelor ready-to-build ale societăţii, care vor deveni operaţionale până la jumătatea anului 2026. Producţia şi stocarea energiei de flexibilitate, precum şi furnizarea de servicii de echilibrare, joacă un un rol esenţial în tranziţia energetică europeană, sprijinind integrarea continuă a surselor de energie regenerabilă dependente de condiţiile meteorologice. Divizia Flexibility Assets a MET Group îşi propune să achiziţioneze, să opereze şi să construiască active care să ofere flexibilitate acestui sistem”, se arată în comunicat.

    MET Group este deja prezent pe piaţa franceză de mai mulţi ani prin activităţile de wholesale şi trading, şi a lansat activităţile de vânzare pe segmentele de gaze naturale şi energie electrică în 2023 prin MET France, adresându-se în principal companiilor mici şi mijlocii. În plus, MET France a început să ofere recent servicii specifice (origination) care valorifică experienţa de tranzacţionare a Grupului pentru a sprijini clienţii industriali-cheie şi jucătorii din piaţa energiei, inclusiv utilităţile şi producătorii independenţi de energie.

    Compania este prezentă în 15 ţări prin intermediul filialelor, pe 30 de pieţe naţionale de gaze naturale şi în 39 de centre internaţionale de tranzacţionare.



    Vezi sursa

  • Noile dimensiuni ale agenției de comunicare, amplificate de tool-uri digitale, personalizare & globalizare

    Noile dimensiuni ale agenției de comunicare, amplificate de tool-uri digitale, personalizare & globalizare


    Strategii de comunicare, evenimente de lansare, generare de conținut și influencer marketing – fiecare zi conturează un cerc complet de acțiuni, într-o agenție de comunicare de nișă. Un interviu cu Mihaela Bălan și Lidia Pitulea (Circle & Square).

    Care sunt principalele obiective ale strategiei de business şi principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?

    Relevanța și forța de a rămâne în topul celor care inovează în domeniul nostru sunt cele mai importante obiective calitative. Desigur, urmărim în fiecare an cifrele companiei, dar o dezvoltare sustenabilă poate avea loc doar în condițiile în care ne accentuăm poziționarea și ne păstrăm reputația. Lucrăm, de 9 ani de zile ca agenție, pe o piață în permanentă schimbare, în care trendurile evoluează constant, iar capacitatea de adaptare și previzionare a acelui “next big thing” devine esențială. O realizare ce ne definește: 80% dintre clienți ne sunt alături de peste 5 ani. Le putem numi, deja, parteneriate în cadrul cărora dezvoltăm, consecvent, campanii complexe de comunicare. Fie că vorbim despre branduri de fashion (online, retail, new designers), beauty (skincare, makeup), lifestyle sau tehnologie, găsim de fiecare dată tacticile prin care acestea să rămână actuale, într-un context definit de transformări constante.

    Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?

    Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția industriei/industriilor în care activați?

    Industria de marketing și PR a fost propulsată de tehnologie, aplicațiile de social media și creatorii de conținut. Componenta de influencer endorsement și UGC-ul sunt prezente în majoritatea campaniilor – astfel că, de jocul personalităților și al reputației depinde succesul oricărei asocieri. Nu în ultimul rând, democratizarea AI-ului vine cu provocări noi și cu necesitatea de a înțelege cum putem integra eficient acest tool, cum putem să-l educăm în folosul nostru.

    De unde ar putea România să împrumute cele mai bune practici pentru industria/industriile în care activați?

    Bunele practici țin de propria educație pe mai multe planuri, însă ne putem orienta spre Europa de Vest pentru a observa consecvența și determinarea. Altfel, inspirația este peste tot, în cărți și muzee, în călătorii, în conversații. Câtă vreme există interes și atenție, ideile pot veni de oriunde din jur.

    Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?

    Fiecare zi presupune un proces complex de conectare – între oameni, mesaje de brand și canale de expunere, astfel încât acțiunile să aibă un ecou armonios. Aducem, astfel, valoare și semnificație în toate etapele comunicării.

    România este locul în care putem, prin limbajul creativității, broda povești de reper, în nuanțe noi, ce generează dorință și entuziasm.

    Care sunt cele mai importante 3 lecții de afaceri pe care le-ați învățat pe parcursul carierei Dumneavoastră sau pe timpul crizei?

    Răbdarea (cu diferitele personalități, cu problemele de zi cu zi, cu tine însuți), încrederea în ceea ce putem face, reziliența.

    Ce i-ați recomanda unui tânăr care se pregătește să intre în profesie?

    Să fie conectat la industria în care vrea să performeze, să nu renunțe niciodată la învățat, să experimenteze și să fie dispus să muncească pentru obiectivele personale și comune, în cazul în care alege o agenție.

    Care sunt valorile companiei dumneavoastră?

    Ne mândrim cu dedicarea cu care tratăm fiecare proiect. Ne-am propus, încă de la început, să personalizăm serviciile oferite, să avem o abordare distinctă și coerentă pentru orice subiect și client. Nu venim niciodată cu aceleași soluții pentru alte probleme, totul este made to measure. Nu în ultimul rând, chiar dacă propunerile noastre au un grad ridicat de ingeniozitate, trec mereu printr-un reality check riguros.

    Cum mențineți echilibrul între viața personală și cea profesională? Credeți că pot fi îmbinate pasiunile cu antreprenoriatul/intraprenoriatul sau sunt activități care independente sau care se exclud reciproc?

    Acest echilibru este un exercițiu greu pentru orice antreprenor sau manager, mai ales în industriile în care lucrurile nu se întâmplă cu un program fix. Job-ul nostru are nevoie de multă inspirație, astfel că avem posibilitatea de a culege idei din lucrurile și activitățile care ne pasionează, pe care să le aducem în campaniile noastre pentru clienți.

    Cum vă influențează activitatea procesul de globalizare?

    Pentru o agenție de comunicare care vrea să se dezvolte creativ și la nivel de business, globalizarea este un proces esențial. Avem șansa de a lucra cu echipe internaționale, de a învăța din experiențele lor și de a-i inspira cu ale noastre, ceea ce conduce la un grad ridicat de profesionalism și o abordare amplă a campaniilor de comunicare.

    Care sunt influențele și efectele digitalizării și al celei de a patra revoluții industriale asupra companiei dumneavoastră?

    Noi lucrăm într-un mediu preponderent digital, astfel că tool-urile apărute în ultimii ani devin parte integrantă din ce facem zi de zi. Este mai mult o discuție despre ce și cum selectăm dintre tehnologiile digitale, în etapele procesului nostru de lucru, de la research, la implementare efectivă în evenimente, spre exemplu. Dinamica e majoră și deja vedem utilizări super interesante, de la CGI și influenceri digitali în social media, la diferite integrări cu AI în platformele online sau IoT, în cadrul evenimentelor.

    Ce planuri de dezvoltare aveți: achiziții, extinderi pe noi piețe etc?

    Ne dorim să ne implicăm din ce în ce mai mult în educarea pieței și să rămânem un reper în ceea ce privește profesionalizarea comunicării în domeniile în care lucrăm cu preponderență: fashion, beauty, lifestyle & tech. De asemenea, investim în câteva platforme editoriale, dar și într-un amplu studiu referitor la modul în care creatorii de conținut percep piața din România și a felului în care companiile se raportează la această tactică de comunicare.



    Vezi sursa

  • Analiză: Industria de lux înregistrează pierderi. Care este strategia Hermès în fața acestui tablou economic?

    Analiză: Industria de lux înregistrează pierderi. Care este strategia Hermès în fața acestui tablou economic?


    În contextul în care marile companii din industria de lux înregistrează un declin notabil al profitului, Hermès continuă să reziste, acțiunile acestei mărci de familie demonstrând că strategia prin care oferă produse exclusiviste este de neegalat în acest sector.

    Fondată în 1837 ca producător de articole ecvestre de lux, de-a lungul anilor, Hermès și-a diversificat portofoliul, pentru a include genți de mână, îmbrăcăminte și parfumuri. Marca este renumită pentru calitatea produselor sale, concepute pentru a fi durabile, fiind disponibile în cantități limitate, ceea ce le face și mai exclusiviste, arată o analiză XTB, companie de investiții pe bursele internaționale.

    Hermès, al patrulea grup francez de lux după venituri, după LVMH, Chanel și Kering, a generat vânzări de 13,43 miliarde de euro și un profit de 4,31 miliarde de euro în 2023, arată analiștii XTB. Evaluat la aproximativ 210 miliarde de euro la Bursa de la Paris, grupul este deținut în proporție de 66,6% de familia Hermès, care își poate exercita, de asemenea, 75,9% din drepturile de vot. La rândul ei, familia Arnault deține 1,87% din acțiuni, iar niciun investitor instituțional nu deține mai mult de 1,5%.

    Această structură de guvernanță face ca familia conducătoare să fie, practic, inatacabilă, mai ales că Hermès nu este o societate pe acțiuni standard, ci o societate în comandită pe acțiuni. Acest lucru îi conferă directorului general drept de veto asupra oricărei decizii care ar putea modifica statutul său.

    În ciuda acestui fapt, investitorii fac rareori presiuni pentru schimbare, deoarece conducerea Hermès a creat în mod constant valoare pentru acționari. Prețul acțiunilor sale a crescut cu peste 700% în zece ani și cu 180% de la nivelul de dinainte de aplicarea restricțiilor din pandemie.  

    Fiecare dintre cele 294 de magazine ale mărcii își adaptează cu grijă colecția în funcție de clientela locală, permițând, de exemplu, unui client chinez să achiziționeze un articol unic în Shanghai și să descopere un altul în timpul unei vizite la Paris.

    „Această filosofie explică de ce Hermès refuză să achiziționeze concurenți, spre deosebire de LVMH sau Kering, preferând să își păstreze exclusivitatea și prestigiul. În egală măsură, principiile justifică, de asemenea, refuzul companiei de a-și diviza acțiunile pentru a le face mai accesibile micilor investitori. La aproape 2.000 de euro pe acțiune, acțiunile Hermès sunt un produs de lux, la fel ca gențile sale emblematice Birkin”, explică analiștii XTB.

    Creșterea Hermès, susținută în ciuda creșterii prețurilor, este cea mai puternică din sector, cu o creștere a veniturilor de 47,4% între 2021 și 2023. Prin comparație, LVMH a crescut cu 34,1%, Chanel cu 25,9%, iar Kering cu 10,9% în aceeași perioadă. În prima jumătate a anului 2024, Hermès a înregistrat o creștere de 15%, depășind cu mult performanțele LVMH (-1%) și Kering (-11%). Această creștere a fost parțial alimentată de dublarea numărului de milionari chinezi între 2010 și 2022.

    Raportul datorii/capitaluri proprii al Hermès este de doar 13%, comparativ cu 64% pentru LVMH și 113% pentru Kering. Și mai impresionant, Hermès deține de două ori mai multe lichidități decât datorii, eliminând practic riscul de faliment – spre deosebire de Kering, concluzionează analiștii XTB.

    Chiar și în aceste condiții, Hermès se confruntă cu o vulnerabilitate: dependența puternică de piața chineză. În timp ce 31% din veniturile LVMH și 35% din cele ale companiei Kering provin din regiunea Asia-Pacific, cifra se ridică la 43% pentru Hermès (o mare parte din acestea provenind din China). Această expunere ridicată a contribuit la încetinirea sectorului în 2023 și în prima jumătate a anului 2024.

    Veniturile din Asia ale LVMH au scăzut cu 13%, iar cele ale Kering au scăzut cu 20% în S1 2024. Această încetinire este atribuită contracției economice a Chinei începând din 2023, creșterii șomajului în rândul tinerilor și declanșării declinului demografic.

    Cu toate acestea, veniturile Hermès au crescut cu 11% în al treilea trimestru, inclusiv o creștere de 4,6% în regiunea Asia-Pacific. Această performanță este atribuită clientelei Hermès, care este cea mai bogată.

    Ca atare, aceasta este mai puțin sensibilă la ciclurile economice, în comparație cu concurenții săi din clasa mijlocie superioară. Acest avantaj se dovedește crucial în timpul încetinirii economice, dar ar putea limita potențialul de creștere atunci când economia accelerează.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • VELANTE: 5 ani de excelență în inovație și lux

    VELANTE: 5 ani de excelență în inovație și lux


    Mirela Dumitru, Fondator și Director General VELANTE, povestește cum brand-ul a redefinit standardele de lux în industria accesoriilor și cum inovația a fost cheia succesului în această perioadă.

    Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția industriei/industriilor în care activați?

    Industria în care activăm este puternic influențată de evoluția tehnologică a dispozitivelor mobile, iar acest lucru a fost un atu major pentru VELANTE. Din start, am înțeles că piața avea nevoie de produse care nu doar să ofere protecție, dar și să aducă un plus estetic. Al doilea factor care a avut un impact semnificativ asupra noastră a fost lansarea brandului înainte de începutul pandemiei COVID-19. Pe fondul creșterii comerțului online, unde deja eram activi, acest context ne-a permis să ne extindem rapid. În plus, decizia de a oferi produse din piele exotică, foarte apreciate de clienții noștri, precum și opțiunea de personalizare prin ștanțarea inițialelor sau a numelui pe huse și accesorii, a consolidat relația cu clientela noastră. Dorința de a implica clienții în procesul de achiziție a fost esențială pentru succesul nostru.

    Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?

    Ce mă motivează în fiecare dimineață este piața în care activăm, care este într-o continuă expansiune și cu un potențial enorm. Clienții noștri sunt mereu conectați la trendurile internaționale și ne face plăcere să știm că am schimbat percepția asupra unui accesoriu banal, cum ar fi husa de telefon. Acum, aceasta nu mai este doar un element de protecție, ci un accesoriu fashion care completează outfit-ul zilnic. Avem mulți clienți care își asortează ținuta cu husa de telefon VELANTE, ceea ce ne confirmă că suntem pe drumul cel bun și că direcția pe care am ales-o este de succes.

    Nu mă consider un specialist în predicții economice, însă, de-a lungul timpului, am observat că anumite industrii suferă în timp ce altele prosperă. Adaptabilitatea și inovația sunt cheia succesului, iar companiile care se reinventează constant au șanse mari să depășească momentele dificile.

    Credeți că pot fi îmbinate pasiunile cu antreprenoriatul/intraprenoriatul sau sunt activități care se exclud reciproc?

    Absolut, pasiunea poate fi o parte integrantă a antreprenoriatului. Pasiunile echilibrează viața, iar când ele se regăsesc în afacerea ta, atunci totul devine perfect. Pasiunea mea pentru estetic și pentru produse de calitate a fost esențială în crearea brandului VELANTE.

    Credeți în dezvoltarea afacerii pentru a o lăsa moștenire copiilor și nepoților sau pentru creșterea valorii sale și vânzarea ulterioară?

    Pentru ca un business să reziste generațiilor, este nevoie de predictibilitate pe termen lung și de o organizare clară și specifică, unde regulile sunt respectate fără a lăsa loc deciziilor subiective. Afacerile de familie care au prosperat de-a lungul generațiilor au fost întotdeauna un model pentru mine. Totuși, într-un secol al schimbărilor rapide, varianta vânzării și reinvestirii poate fi o soluție viabilă, mai ales pentru generația tânără. Recunosc că, odată cu adaptarea la schimbările din piață, am trecut și eu de la prima opțiune la a doua.

    Care sunt principalele repere ale activității companiei/grupului în primele luni ale anului (cifră de afaceri, profit, investiții sau orice alt indicator pe care îl considerați relevant)? Cum au evoluat acestea comparativ cu anul trecut și care sunt estimările pentru întreg anul?

    Lansarea VELANTE Sport, o sub-marcă distinctivă, este proiectul la care echipa noastră a lucrat intens în ultimele luni și de care suntem extrem de mândri. Aceasta a fost gândită pentru a răspunde stilului de viață al noii generații, rămânând în același timp fidelă angajamentului VELANTE față de lux și calitate. Faptul că VELANTE este prioritar în preferințele clienților noștri când vine vorba de huse de telefoane se reflectă direct în creșterea cifrei de afaceri. Aceste aspecte ne motivează să continuăm pe direcția pe care am ales-o.

    De unde ar putea România să împrumute cele mai bune practici pentru industria/industriile în care activați?

    Cu toată modestia, nu am avut foarte multe opțiuni în această nișă, neavând concurenți locali de la care să putem prelua idei sau practici. Am învățat totul din mers, inclusiv din greșeli, și continuăm să ne perfecționăm constant. Am investit resurse considerabile în îmbunătățirea calității produselor noastre, bazându-ne pe feedback-ul clienților.

    Cum comentați contextul actual social, economic și politic din România și din Europa Centrală și de Est?

    Din păcate, contextul actual a afectat indirect piața produselor de lux, inclusiv pe noi. Creșterea prețurilor la materii prime, salarii și utilități a dus la majorarea costurilor de producție, ceea ce a avut un impact asupra prețului final pentru client. Într-o piață deja sensibilă, acest aspect ne obligă să fim și mai atenți la calitate și la relația cu clienții noștri.

    Care sunt valorile companiei dumneavoastră?

    Seriozitatea, inovația, respectul, colaborarea și empatia sunt valorile de bază ale VELANTE. Ne asigurăm că acestea sunt reflectate în toate aspectele afacerii noastre, de la produsele pe care le oferim până la relațiile cu partenerii și angajații.

    De la cine ați învățat cel mai mult pe parcursul carierei?

    Am avut mai multe persoane care m-au inspirat de-a lungul timpului. Seriozitatea în relațiile profesionale, atât cu partenerii, cât și cu clienții, am moștenit-o de la tatăl meu. Îmi place să

    fiu înconjurată de oameni de la care pot învăța, alături de care să evoluez și care mă provoacă să mă perfecționez constant.

    Cum vă recrutați angajații în condițiile crizei de personal calificat, cum îi pregătiți și cum le creșteți performanțele? Cum vă asigurați de implicarea angajaților? Cum îi motivați?

    Am o echipă extraordinară, de care sunt foarte mândră. Nu am întâmpinat dificultăți majore în cei cinci ani de activitate VELANTE, iar când aud de criza de personal calificat în alte companii, îmi dau seama că aspectele salariale, mediul de lucru și oportunitățile de dezvoltare profesională sunt esențiale. Valorificăm fiecare angajat, indiferent de poziție sau pregătire, și îi încurajez permanent să învețe din experiențele colegilor. Împărtășim succesul împreună și ne asigurăm că fiecare se simte parte din companie. Motivația vine din aprecierea pe care le-o arăt, din bonusuri, prime și oportunitățile de avansare.



    Vezi sursa

  • Ghost Series II: Cel mai avansat Rolls-Royce V12

    Ghost Series II: Cel mai avansat Rolls-Royce V12


    Rolls-Royce a lansat noul Ghost Series II, oferind trei variante diferite, a căror bijuterie este modelul Black Badge Ghost: putere, agilitate și design personalizat.

    Ghost Series II reprezintă principiile fundamentale ale Rolls-Royce – serenitatea, ușurința și eleganța – distilate într-o formă expresivă, monolitică. Partea frontală a Ghost Series II a fost rafinată într-o abordare curată și contemporană – un adevărat podium pentru grila iluminată Pantheon Rolls-Royce. Privit din spate, noul Ghost armonizează suprafețele laterale și cele din spate, inspirat de modelul Spectre.

    Pentru Ghost Series II, designerii au creat o nouă culoare exterioară care se alătură celor peste 44.000 de nuanțe prêt-à-porter și serviciului de culoare personalizată Bespoke, prin care clienții își pot crea propria nuanță și o pot rezerva pentru uzul exclusiv. Denumită Mystique Blue, acest finisaj metalic folosește fulgi de sticlă și mică pentru a crea un luciu care evocă reflexiile soarelui pe o mare tropicală.

    Măiestrie artizanală și tehnologie remarcabilă

    Interiorul Ghost Series II este un omagiu adus măiestriei artizanale, îmbinată până la perfecțiune cu tehnologie remarcabilă hardware și software. Aflat în noul panou de sticlă ce se întinde pe întreaga suprafață a consolei, Afișajul Central de Informații integrează sistemul de operare avansat al mărcii. Acesta permite clienților să își extindă comanda Bespoke de la hardware la software – până și culoarea ceasurilor digitale de bord poate fi acum personalizată pentru a se potrivi cu paleta interioară sau cu finisajul exterior al automobilului.

    Funcțiile de divertisment și conectivitate au fost semnificativ îmbunătățite pentru Ghost Series II, astfel că pasagerii pot conecta acum până la două dispozitive de streaming la ecranele din spate, pot transmite independent pe fiecare ecran și pot selecta divertismentul preferat de pe o interfață nou dezvoltată, care gestionează și funcțiile din scaune – masajul, încălzirea și răcirea. Căștile Bluetooth® de orice tip pot fi asociate cu sistemul de infotainment din spate, iar toți ocupanții beneficiază de hotspot Wi-Fi® îmbunătățit și porturi de încărcare USB-C® discret ascunse în consola centrală.

    Ghost Series II continuă și explorarea Rolls-Royce a textilelor cu Duality Twill, un nou material realizat din bambus. Duality Twill a necesitat mai mult de un an de dezvoltare în colaborare cu un maestru țesător care acum lucrează cu normă întreagă la Rolls-Royce, în Goodwood. Crearea unui interior complet din Duality Twill este un proces extrem de complex, care poate include până la 2,2 milioane de cusături, 18 kilometri de fir și poate dura 20 de ore pentru a fi finalizat. Materialul textil de bază twill este disponibil în trei culori – lila, ciocolată și negru – și firul este disponibil în 51 de nuanțe diferite, permițând clienților să își personalizeze designul – efect contrastant îndrăzneț sau monocrom subtil.

    Inginerie remarcabilă

    La baza Ghost Series II se află motorul emblematic al mărcii – V12 de 6,75 litri, pe benzină, twin-turbo, aproape silențios și extrem de puternic – alături de cutia de viteze automată cu opt trepte. Aceasta alimentează atât direcția pe toate roțile, cât și tracțiunea integrală. Cuplul maxim este disponibil de la doar 1.600 rpm – adică doar 600 rpm peste ralanti, creând percepția unei singure viteze interminabile și „waftability”-ul unic asociat cu experiența Rolls-Royce.

    Sistemul Planar Suspension din Ghost Series II încorporează unitatea unică Upper Wishbone Damper. Aceasta funcționează în concert cu amortizoarele controlate electronic și reglate variabil și cu ansamblurile de arcuri pneumatice auto-nivelante, cu volum mare, pentru a crea o expresie și mai stabilă și fără efort a „călătoriei pe covorul magic” – altă semnătură a mărcii.

    Sistemele de suspensie și șasiu sunt ajutate de Flagbearer, care folosește camere pentru a citi drumul din față și pentru a pregăti suspensia pentru orice schimbări ale suprafeței drumului. Acest lucru este completat de sistemul de transmisie asistată de satelit al mărcii, care utilizează date GPS pentru a selecta treapta de viteză optimă pentru a ieși dintr-un viraj, în funcție de curba acestuia.

    Aceste tehnologii funcționează împreună, permițând modelului Ghost să anticipeze și să reacționeze fără efort la cele mai exigente drumuri, combinând serenitatea fără egal cu dinamismul și agilitatea remarcabile.



    Vezi sursa