Categorie: Uncategorized

  • În 2024, Promelek XXI a mizat pe proiecte din sectorul public și industrial, mai puțin pe rezidențial

    În 2024, Promelek XXI a mizat pe proiecte din sectorul public și industrial, mai puțin pe rezidențial


    Promelek XXI, jucător din segmentul instalațiilor electrice, a mizat în acest an pe extinderea în domenii noi, precum cel al energiei regenerabile și eficienței energetice. 

    Astfel, în primele nouă luni din 2024, compania a obținut un avans de 15% al afacerii comparativ cu perioada similară din 2023, după cum explică Károly Nagy, Director General Promelek XXI pentru Forbes România.

    „În acest an, ca și în 2023, creșterea noastră a fost susținută, în principal, de cererea din sectorul public și industrial. Proiectele de energie regenerabilă, în special cele fotovoltaice, și cele de eficiență energetică au sprijinit dezvoltarea afacerilor, mai ales că multe instituții de învățământ și unități medicale au fost modernizate prin programele PNRR. La polul opus, sectorul rezidențial a continuat să înregistreze o scădere și în acest an”, a arătat reprezentantul Promelek XXI.

    „Pe fondul unei evoluții constante a diviziei de proiecte fotovoltaice, ne-am extins amprenta în zona proiectelor de eficientizare energetică prin UPgrade, un pachet de soluții integrate, dezvoltat sub un concept propriu”, a punctat Károly Nagy.

    În afara de componenta fotovoltaică, acest pachet de soluții cuprinde și elemente complementare, precum automatizări pentru clădiri inteligente, stații de încărcare pentru vehicule electrice sau monitorizarea consumului de energie.

    „Sperăm ca scăderea inflației și ieftinirea creditării din ultima perioadă să aducă un impuls pozitiv sectorului rezidențial”, punctează Károly Nagy.

    Anul acesta, vânzările companiei prin canalele DIY au fost relativ stabile, cu ușoare creșteri în funcție de regiune și specificul cererii locale. Astfel, în regiunile cu un ritm mai alert de dezvoltare industrială și comercială, cum ar fi Transilvania și vestul țării, s-au observat creșteri ușoare ale livrărilor. 

    În afara marilor rețele de DYI, compania menține colaborarea cu o rețea de peste 2.000 de parteneri, inclusiv numeroși distribuitori și instalatori mai mici, al căror număr s-a menținut constant, explică Károly Nagy pentru Forbes România.

    În ceea ce privește planurile de dezvoltare pentru 2025, Promelek XXI va continua să-și extindă operațiunile în domeniul eficienței energetice. Compania din Cluj a obținut anul trecut afaceri de 219 milioane de lei, în creștere cu 16% comparativ cu anul 2022.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Piaţa de fuziuni şi achiziţii a atins 1,7 miliarde de dolari, în primele nouă luni ale anului 2024

    Piaţa de fuziuni şi achiziţii a atins 1,7 miliarde de dolari, în primele nouă luni ale anului 2024


    În primele nouă luni ale acestui an, piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) din România a înregistrat, tranzacţii în valoare totală de 1,7 miliarde de dolari, în creştere de aproape 13 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când valoarea acestora era de doar 134 de milioane de dolari, potrivit raportului global privind piaţa M&A realizat de Boston Consulting Group (BCG).

    Pentru întregul an 2023, valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 2 miliarde de dolari.

    România a avut a şaptea cea mai mare tranzacţie din Europa Centrală şi de Est în 2024, respectiv achiziţia OTB Bank de către Banca Transilvania, în valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari, notează raportul citat de Agerpres.

    România ocupa poziţia a treia în clasament, propulsată de anunţul achiziţiei lanţului Profi de către Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, pentru 1,4 miliarde de dolari.

    Europa Centrală şi de Est a înregistrat tranzacţii în valoare totală de 18 miliarde de dolari în primele nouă luni din 2024, o uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Federaţia Patronală a Energiei este noua denumire a Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze

    Federaţia Patronală a Energiei este noua denumire a Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze


    Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) şi-a schimbat denumirea în Federaţia Patronală a Energiei (FPE), pentru a se adapta noilor tehnologii și pentru a reflecta realitatea zilelor noastre – tehnologiile cu emisii zero de dioxid de carbon.

    „Demonstrăm astfel implicarea pe care federaţia a avut-o în ultimul an în tot ceea ce ţine de procesul de tranziţie energetică, de transformare la nivelul economiei şi societăţii, evident şi din perspectiva misiunii pe care Federaţia şi-o asumă”, a declarat directorul general al Federaţiei Patronale, Daniel Apostol.

    El a precizat că procesul de rebranduire a fost necesar şi pentru membrii federaţiei, care „sunt foarte conştienţi de nevoia de a adopta tehnologii noi, moderne, în efortul colectiv naţional de reducere a emisiilor”. Daniel Apostol a mai spus că a existat şi nevoia de a construi un dialog al patronatelor din energie, „nu doar la nivel de membri, de sector, de industrie, dar mai ales cu autorităţile statului, cu toate părţile implicate, astfel încât rezultatul să fie un cadru de reglementare cât se poate de favorabil pentru adoptarea de noi tehnologii”.

    Reprezentantul patronatelor din energie a dat ca exemplu în acest sens nevoia de modificare a legii minelor astfel încât întregul cadru de reglementare să permită adoptarea „acestei tehnologii de exploatare geotermală”.

    Daniel Apostol a precizat că sectorul pe care îl reprezintă federaţia “este unul dintre cele mai împovărate fiscal sectoare industriale” şi că FPE doreşte să continue dialogul „cu toate autorităţile implicate, tocmai în ideea ca măsurile ce vor fi luate de viitorul Guvern şi de ministerele de resort să conducă la favorizarea investiţiilor la nivelul întregii ţări”

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • În 2024, Stay Fit Gym a investit 70 de milioane de lei în noi centre de fitness 

    În 2024, Stay Fit Gym a investit 70 de milioane de lei în noi centre de fitness 


    Rețeaua de fitness Stay Fit Gym a deschis un nou centru în București, în cartierul Rahova, în urma unei investiții de 3,5 milioane de lei. Odată cu această deschidere, Stay Fit Gym ajunge la un număr de 47 de centre deschise la nivel național.

    De la începutul acestui an și până în prezent, compania a deschis 20 de centre de fitness, atât organic, cât și prin achiziții, în urma unor investiții totale de aproximativ 70 de milioane de lei. 

    Până la finalul anului 2024, compania estimează să ajungă la 48 de centre, odată cu deschiderea unei noi locații în Ștefănești, planificată pentru luna decembrie.

    În ianuarie 2025, Stay Fit Gym intenționează să deschidă alte două centre, atingând astfel pragul de 50 de locații la doar trei ani de la intrarea fondului de private equity Morphosis Capital în acționariat, moment în care rețeaua cuprindea șapte centre.

    „Cele mai mari dificultăți au fost legate de convingerea proprietarilor de spații din centrele comerciale din țară să ne aleagă pe noi în detrimentul celorlalți jucători din piață. Prin urmare, astăzi, avem semnate multiple contracte pe termen lung, inclusiv pentru locații care vor fi inaugurate atât în 2025, cât și în 2026 și 2027. Suntem rețeaua de fitness cu cele mai multe locații deschise în centre comerciale și parcuri de retail, ceea ce demonstrează încrederea partenerilor în modelul nostru de afaceri”, a declarat Marius Preodișteanu, cofondator și Head of Expansion al Stay Fit Gym. 

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Nhood România – consultantul lanțului de restaurante Spartan în extinderea pe piețele din Spania și Polonia 

    Nhood România – consultantul lanțului de restaurante Spartan în extinderea pe piețele din Spania și Polonia 


    Nhood Services România, companie de servicii imobiliare integrate, va asigura consultanță lanțului de restaurante autohton Spartan în extinderea internațională.

    Parteneriatul vizează deschiderea de restaurante Spartan în Spania și lansarea brandului pe piața din Polonia. Spartan are în prezent 70 de unități în România și un restaurant în Castellon, Spania. 

    Colaborarea implică o serie de activități precum identificarea și selecția partenerilor francizați și găsirea celor mai bune locații pentru viitoarele restaurante Spartan, anunță reprezentanții Nhood.

    „Ne bucurăm să oferim Spartan sprijinul nostru complet, de la identificarea partenerilor locali până la selecția viitoarelor sale locații, și să contribuim astfel la succesul său pe piețele din Spania și Polonia”, a declarat Gabriela Piștalu, Head of Property & Asset Services, Nhood Services România. 

    Nhood Services România este o companie de servicii integrate de real estate, specializată în operarea și comercializarea proiectelor mixte, gestionarea activelor și dezvoltarea de proiecte sustenabile și de regenerare urbană. 

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Parisul vrea să transforme parcările în parcuri și să crească ponderea locuințelor sociale

    Parisul vrea să transforme parcările în parcuri și să crească ponderea locuințelor sociale


    Noul plan climatic al Parisului promite să renunțe la limitele de viteză, să modifice benzile de circulație, să elimine 60.000 de locuri de parcare și să creeze „oaze” urbane pentru a combate căldura extremă cu care se confruntă în timpul verii, arată Bloomberg.

    Până în 2030, din Paris vor fi eliminate 60.000 de locuri de parcare, acestea fiind înlocuite cu copaci și verdeață. Acesta este unul dintre obiectivele care se înscriu în noul Plan climatic 2024-2030 al capitalei franceze, lansat săptămâna trecută și care va fi votat în curând de Consiliul Municipal al orașului. 

    Capitala Franței s-a bucurat deja de atenție internațională grație măsurilor pe care le-a luat pentru a reduce emisiile de carbon în ultimii ani, mai ales de când primarul Anne Hidalgo a preluat mandatul. 

    Noul plan se angajează să extindă acest progres, oferind un oraș mai verde, mai rezistent la condițiile meteorologice extreme, mai prietenos pentru pietoni și mai eliberat de mașini.

    Pentru a atinge acest obiectiv, Parisul se angajează să creeze 300 de hectare de noi spații verzi până în 2030, din care 10% până în 2026. Eliminarea locurilor de parcare va fi o componentă majoră, iar numeroasele locuri de pe bordurile care flanchează străzile ar putea fi înlocuite cu copaci care ajută și la absorbția apei pluviale. 

    De când „stânga” a preluat conducerea Parisului, din 2001, prioritățile au fost implementarea unor noi reguli de urbanism pentru a construi mai multe locuințe, în special la prețuri accesibile, arată Le Monde.

    Masterplanul Urban Local (PLU) adoptat în 2006 și-a propus să introducă diversitatea socială în vestul orașului, considerat mai exclusiv, așadar nu doar în cartierele muncitorești. 

    20 de ani mai târziu, reechilibrarea așteptată nu este atât de marcantă, dar în capitala franceză s-au ridicat peste 115.000 de apartamente (5.750/an), iar ponderea de locuințe sociale a crescut de la 13% la 25%.

    Planul prevede o creștere a numărului de suprafețe rezervate pentru programe de locuințe publice (de la 300 la aproximativ 1.000), propunere care este în prezent foarte criticată de către principalii jucători imobiliari. 

    De asemenea, se dorește mărirea mixului social, impunând în prezent o cotă minimă de 30% din locuințe sociale sau intermediare de închiriere pentru anumite programe de locuințe: ponderea urmează să fie ridicată la 35% și, în unele zone cu hiper deficit, poate ajunge chiar la 50%. 

    Un alt punct al programului vizează introducerea unei servituți mixte funcționale, prin care orice proiect de construcție, restructurare majoră sau schimbare de utilizare, cu o suprafață mai mare de 5.000 mp, construită în scopuri economice, să includă 10% din spațiu destinat locuințelor, atâta timp cât acest proiect este situat într-un sector de dezvoltare rezidențială. 

    În plus, vor fi adoptate noi criterii de înălțime a clădirilor pentru a ține cont de diversitatea peisajelor urbane: extinderile ar trebui permise doar pentru uz rezidențial, pentru un singur nivel, iar înălțimea maximă ar trebui să fie de 37 m.

    Ambiția declarată a Primăriei Parisului, de a crește ponderea locuințelor publice de la 25% la 40% până în 2035, se bazează în mare măsură și pe transformarea clădirilor mai vechi, inclusiv a birourilor dezafectate care reprezintă o resursă deosebit de valoroasă. 

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Vânzările de autoturisme noi în Europa au crescut ușor în octombrie

    Vânzările de autoturisme noi în Europa au crescut ușor în octombrie


    Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut în ritm anual cu 0,1% în octombrie, după două luni de declin consecutiv, în timp ce tranziţia către vehicule complet electrice şi hibride câştigă teren, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

    Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

    Un număr de 1,041 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în octombrie în Europa, comparativ cu 1,040 milioane unităţi în perioada similară din 2023, notează Agerpres.

    Vânzările de maşini pe baterii şi cele de hibride electrice au crescut cu 6,9%, şi, respectiv, 15,8%, în timp ce vânzările de vehicule hibride plug-in au scăzut cu 7,2%, conform datelor ACEA. Şi livrările de maşini pe benzină şi motorină au scăzut luna trecută, cu 10,7% şi, respectiv, 8%.

    Pe principalele pieţe europene, majorarea vânzărilor în Spania (7,2%) şi Germania (6%) a compensat declinul din Franţa (11,1%), Italia (9,1%) şi Marea Britanie (6%).

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Ford intenționează să concedieze 14% din forța de muncă din Europa

    Ford intenționează să concedieze 14% din forța de muncă din Europa


    Compania Ford a anunțat miercuri că va renunţa la aproximativ 14% din forţa sa de muncă europeană, pe fondul pierderilor semnificative înregistrate în ultimii ani, în urma cererii slabe de vehicule electrice (EV), a lipsei sprijinului guvernamental pentru trecerea la EV şi a sporirii concurenţei.

    Este cel mai recent anunţ al unui producător auto privind concedierile, după ce Volkswagen, Nissan, Stellantis şi General Motors au anunţat reduceri de costuri, în urma dificultăţilor cauzate de concurenţa din China în Europa şi reticenţei cumpărătorilor de a achiziţiona vehicule electrice, mai scumpe, notează Agerpres.

    Ford a informat că va renunţa la 4.000 de angajaţi, în special din Germania şi Marea Britanie. Pe plan global, concedierile reprezintă aproximativ 2,3% din forţa de muncă a Ford, de 174.000 angajaţi.

    Măsurile vor reprezenta o lovitură în special în Germania, în condiţiile în care Volkswagen ameninţă să închidă unele fabrici, să reducă salariile şi să facă concedieri.

    Concedierile din Europa se vor desfăşura până la finalul lui 2027, a precizat Ford.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Lockheed Martin și Sinteza SA vor construi o fabrică de baterii GridStar Flow la Oradea

    Lockheed Martin și Sinteza SA vor construi o fabrică de baterii GridStar Flow la Oradea


    Lockheed Martin şi compania românească Sinteza S.A. au semnat, miercuri, o scrisoare de intenţie în vederea construcţiei la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de carbon şi care permit obţinerea de energie durabilă şi stabilă.

    Acordul stabileşte cadrul în care părţile vor începe procesul de dezvoltare a unei viitoare fabrici în valoare de 50 de milioane de euro, care va produce 30.000 de tone de electrolit negativ pe an, începând din vara anului 2026. Aceasta va fi prima fabrică europeană de acest tip şi cea mai mare din lume.

    Sinteza S.A: „Demersul de astăzi urmează succesului recent al Sinteza în obţinerea de fonduri de cofinanţare în valoare de 25 de milioane de euro în cadrul PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) pentru electrolitul care este utilizat în cazul bateriilor de mari dimensiuni GridStar Flow. Scrisoarea de intenţie a fost semnată de Ray Piselli, vicepreşedinte pentru Afaceri Internaţionale la Lockheed Martin, şi directorul general al Sinteza S.A., Gelu Stan, în prezenţa ministrului român al Energiei, Sebastian Burduja, ambasadorul SUA în România, E.S. Kathleen Kavalec. Evenimentul de astăzi urmează discuţiilor purtate cu ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, la începutul acestui an în Statele Unite, axate pe modul în care bateria GridStar Flow poate ajuta România să-şi atingă obiectivele net zero”, conform Agerpres.

    GridStar Flow este o baterie cu flux redox inovatoare, concepută pentru a promova accesibilitatea şi durabilitatea energiei curate. Fabricată în Andover, Massachusetts, şi proiectată pentru viitorul sectorului energetic, GridStar Flow funcţionează cu zero emisii de carbon şi permite obţinerea de energie durabilă şi stabilă.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa

  • Banca Europeană de Investiții acordă companiei Delgaz Grid un credit de 200 milioane de euro

    Banca Europeană de Investiții acordă companiei Delgaz Grid un credit de 200 milioane de euro


    Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro Delgaz Grid pentru modernizarea rețelei electrice din nord-estul României (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui). Finanțare este parte a unui program de investiții de 630 de milioane de euro derulat de companie, care vizează îmbunătățirea sistemului energetic ce deservește peste 1,5 milioane de gospodării și afaceri.

    Lucrările planificate, care urmează să fie finalizate până în 2027, vor utiliza tehnologii de ultimă generație pentru a adapta rețeaua la surse curate de energie, precum energia solară.

    Proiectul se concentrează pe modernizarea liniilor electrice de înaltă, medie și joasă tensiune, precum și pe automatizarea rețelelor și implementarea de contoare inteligente. Aceste măsuri vor contribui la decarbonizarea sectorului energetic și vor asigura distribuția eficientă a energiei, inclusiv la nivel transfrontalier.

    Ioannis Tsakiris, vicepreședinte al BEI: „Această inițiativă va spori eficiența energetică, va facilita integrarea surselor de energie regenerabilă și va stimula creșterea economică în regiune. Infrastructura digitalizată a Delgaz Grid va deveni mai inteligentă și mai rezilientă, îmbunătățind semnificativ distribuția de energie care poate alimenta milioane de gospodării timp de un an.”

    Modernizările planificate vor acoperi o rețea electrică de peste 80.000 de kilometri și vor avansa un proiect european cunoscut sub numele de Rețeaua Modernizată de Energie din Carpați (CARMEN). Acest proiect urmărește să îmbunătățească interconectarea și interoperabilitatea sistemelor electrice din România, Ungaria și Bulgaria până în 2028.

    Volker Raffel, director executiv al E.ON România, compania-mamă a Delgaz Grid: „Investiția noastră totală de aproape 630 de milioane de euro este destinată modernizării și digitalizării infrastructurii. Investițiile în rețele generează creștere economică pentru România. Ne concentrăm pe provocările generate de dezvoltarea fără precedent a capacităților de producere a energiei regenerabile, creșterea numărului de prosumatori și stații de încărcare pentru vehicule electrice. Acest acord este esențial pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor noastre, eficiența operațională și siguranța fluxurilor de energie.”

    Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deținută de statele membre. Finanțează investiții solide care sprijină obiectivele de politică ale UE, promovând dezvoltarea sustenabilă, inovația și competitivitatea, coeziunea socială și teritorială, precum și tranziția către neutralitatea climatică.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.



    Vezi sursa