Know-how, pasiune, familie și echipă, ingredientele succesului companiei Team Montage, care anul acesta împlinește 15 ani de activitate în piața industriei metalice din România.

Interviu alături de Boštjan Jagodič – Founder Team Montage, și Claudia Jagodič – Managing Director Team Montage

Care sunt principalele obiective ale strategiei de business şi principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?

Bostjan Jagodic: Pentru compania Team Montage, al cărui obiect de activitate este complex și include atât producția, cât și construcțiile metalice, obiectivele strategiei de business din anul curent sunt structurate pe trei direcții importante: dezvoltarea și extinderea capacității de producție, creșterea cotei de piață și optimizarea operațiunilor. Vom crește volumul producției prin investiții în echipamente și tehnologii noi, vom continua cu automatizarea proceselor și, nu în ultimul rând, vom finaliza construcția unei noi fabrici de producție pentru a răspunde mai bine cererii crescute de pe piață.

Care sunt reperele activității companiei în primele luni ale anului (cifră de afaceri, profit, investiții sau orice alt indicator pe care îl considerați relevant)? Cum au evoluat acestea comparativ cu anul trecut și care sunt estimările pentru întreg anul?

Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?

Bostjan Jagodic: Pe termen mediu, compania Team Montage va avea parte de o dezvoltare accelerată și de expansiunea pe noi piețe.

Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția industriei/industriilor în care activați?

Claudia Jagodič: Industria construcțiilor metalice a evoluat semnificativ în ultimele decenii, fiind influențată de o serie de factori-cheie. Printre cei mai importanți trei factori care au marcat această industrie se numără progresul tehnologic și automatizarea. Aceste tehnologii noi au permis o creștere a preciziei și a eficienței în fabricarea și asamblarea structurilor metalice, reducând costurile de producție și timpul necesar pentru finalizarea proiectelor. Automatizarea sudurii, tăierii și prelucrării metalului a îmbunătățit, de asemenea, siguranța muncii și a redus dependența de forța de muncă calificată.

De asemenea, utilizarea materialelor reciclabile a devenit tot mai importantă, în contextul cererii tot mai mari pentru practici de construcții sustenabile. Creșterea preocupării pentru mediu și noile cerințe de sustenabilitate au avut și ele un impact semnificativ în activitatea companiei Team Montage.

Acești factori, împreună cu cererea crescândă pentru soluții de construcție rapide și durabile, au marcat tranziția industriei construcțiilor metalice către practici mai tehnologizate, eficiente și responsabile din punct de vedere ecologic.

De unde ar putea România să împrumute cele mai bune practici pentru industria/industriile în care activați?

Claudia Jagodič: România poate împrumuta cele mai bune practici pentru industria producției și confecțiilor metalice din mai multe surse internaționale, în special din țările care au o tradiție puternică și performantă în acest sector, cum ar fi Germania. Câteva dintre aceste practici sunt: automatizarea și robotizarea proceselor de producție pentru a crește eficiența și a reduce erorile; calitatea execuției și utilizarea tehnologiilor de ultimă generație, sustenabilitatea și utilizarea energiei verzi, cu o atenție sporită asupra reducerii impactului asupra mediului. Acestea sunt și practicile adoptate cu ușurință de compania Team Montage, care ne oferă un avantaj în competiția acerbă de pe piață.

Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?

Bostjan Jagodic: Motivația de a mă trezi în fiecare dimineață pentru a face business vine, în primul rând, din pasiunea pentru ceea ce realizăm și este și motorul care mă împinge să depășesc obstacole. Impactul pe care afacerea noastră o are asupra clienților și asupra comunității, în general, este, de asemenea, o puternică motivație pentru mine.