Lidia Fati, Co-Founder DACRIS, Head of Strategy and New Markets, povestește despre începuturile afacerii pe care o conduce, despre parcursul ei și viața de familie.
1. Cum a început povestea Dacris?
Povestea noastră începe acum 30 de ani, într-un fost garaj, așa cum îi stă bine oricărui business de succes. Era în 1994, atât Dan, soțul meu, cât și eu ne doream libertate și independență, așa că ne-am pus la naftalină diplomele de la Politehnică și am deschis un mic magazin de imprimate tipizate în Constanța, dedicat de la bun început clienților B2B. În cateva luni am completat gama cu produse de papetărie, așa cum ne tot cereau clienții. La finalul lui 1994 am înființat propria noastra tipografie, cu o mică mașină de tipar. De tipografie s-a ocupat încă de la început fratele lui Dan, Claudiu, unul dintre fondatori.
Pas cu pas, progresând în fiecare zi, am ajuns astăzi la peste 1,7 miliarde de produse vândute. Mă consider foarte norocoasă că am avut mereu alături oameni foarte pricepuți și gata oricând să pună umărul ca să ne putem prezenta exemplar în fața clienților noștri, iar mesajele de apreciere pe care le primim (și comenzile recurente, evident) ne arată că ne facem treaba foarte bine.
2. Care sunt principalele obiective ale strategiei de business și principalele realizări ale companiei dvs. în anul 2023?
Tot în ultimii ani, implicit și 2023, am extins gama de produse de la cele clasice, cum ar fi papetăria, tiparul, consumabile, protocol și promoționale la produse noi din diverse game precum: igienă și curățenie, mobilier și echipamente de protecție personală. Acum putem spune cu siguranță că furnizăm necesarul complet al companiilor din România, indiferent de domeniul de activitate al clientului.
În plus, am mutat depozitul într-un spațiu mai mare, de aproximativ 6000 mp, care să ne permită dezvoltarea afacerii pe termen mediu.
În al doilea rând, ne-am preocupat tot mai mult de aspectele care țin de sustenabilitate. Am extins gama de produse ecologice în toate categoriile din magazinul nostru online – dacris.net – de la papetărie și tipar, la igienă și curățenie, cadouri de afaceri, mobilier, echipamente de protecție și administrativ.
Totodată, de anul acesta, tipografia Dacris din Constanța are o sursă de energie verde. Mașinile de tipar, iluminatul și încălzirea funcționează acum cu energie regenerabilă, produsă cu ajutorul unui sistem fotovoltaic și a unor pompe de căldură. Estimăm că în primul an de funcționare vom produce cu 50 de tone mai puțin dioxid de carbon – o cantitate neutralizată de aproximativ 2000 de arbori într-un an!
Din august 2021, Dacris a devenit membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite, fiind singura companie românească din domeniul nostru care a aderat la acest pact.
În plus, în 2024, Ecovadis, cea mai mare autoritate în evaluarea sustenabilității afacerilor, ne-a acordat Silver Sustainability Rating, cu un scor remarcabil de 70 din 100, plasându-ne în primele 8% din cele aproximativ 130.000 de organizații evaluate.
3. Care sunt previziunile privind activitatea firmei pe termen mediu?
Livrăm necesarul companiilor din România de 30 de ani și ne propunem să continuăm să facem asta și pe viitor. Avem în plan să implementăm tool-uri care să simplifice procedurile de comandă și livrare (dar nu numai), astfel încât clienți noștri să aibă o experiență excelentă atunci când interacționează cu Dacris. Vom continua dezvoltarea categoriilor noi de produse, cum ar fi igienă și curățenie, mobilier și echipamente de protecție individuală, dar și a celor care fac parte din core business-ul nostru, precum papetăria, tiparul, produsele promoționale, produsele IT și consumabilele.
Asta pentru că vrem să ne asigurăm că, la Dacris, clienții găsesc tot ceea ce le trebuie pentru spațiile lor de lucru, fie că sunt birouri, depozite sau fabrici. O altă linie de business pe care o considerăm importantă este vânzarea către distribuitori și reselleri, plus magazine de mari suprafețe sau librării din toată țara. Proiectele noastre de creștere, vizibilitate și excelență în servicii se regăsesc și în relația cu acest tip de clienți.
De asemenea, vom continua să dezvoltăm magazinul online dacris.net, să extindem gama noastră de produse eco și să ne consolidăm comportamentul sustenabil. Ne concentrăm pe utilizarea sistemelor de energie verde, vrem să participăm la acțiuni de protecție a mediului și să contribuim cât de mult putem la diseminarea informațiilor privind beneficiile produselor eco și reciclarea deșeurilor.
4. Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția afacerii dvs.?
Sunt mulți factori care au contribuit la succesul business-ului Dacris, însă dacă ar fi să mă raportez la cei mai importanți, aceștia ar fi: piața românească, care în anii ’90 era în plină formare și ne-a oferit oportunități de dezvoltare și de creștere; în al doilea rând, transformarea provocărilor în oportunități a fost esențială; fiecare obstacol întâmpinat ne-a oferit lecții prețioase și ne-a ajutat să găsim soluții inovatoare.
Ultimul, dar nu cel din urmă, factor important a fost și este în continuare încrederea în excelență, întrucâtne-a motivat să menținem cele mai înalte standarde de calitate și să ne dedicăm complet satisfacerii nevoilor clienților. Am identificat nevoia companiilor și instituțiilor de a avea un one-stop-shop care să ofere tot ce este necesar într-un birou, ceea ce ne-a permis să devenim un furnizor eficient și de încredere.
5. Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?
Motivația provine din dorința de a ajuta și de a construi relații de parteneriat solide cu clienții noștri. Rămânem fideli consultanței directe și oneste, discutând cu clienții până le înțelegem complet nevoile și le oferim cele mai bune soluții.
Sfaturile pe care le oferim sunt ca pentru prieteni, ceea ce contribuie la încrederea pe care clienții o au în noi. Avem clienți care lucrează cu noi de 10, 15 sau chiar 20 de ani, ceea ce reprezintă o dovadă sau o confirmare constantă a succesului nostru.
De asemenea, ne provocăm constant să devenim mai buni, păstrându-ne fideli valorilor noastre și concurând în special cu noi înșine.
6. Care sunt cele mai importante 3 lecții de afaceri pe care le-ați învățat pe parcursul carierei dvs.?
Pe parcursul carierei mele, am învățat trei lecții esențiale. În primul rând, crizele trebuie transformate în oportunități; fiecare provocare reprezintă o șansă de a găsi soluții inovatoare și de a avansa. În al doilea rând, adaptabilitatea este o caracteristică importantă a business-urilor de succes; capacitatea de a se ajusta la schimbări și de a răspunde rapid la noi circumstanțe este crucială. În al treilea rând, păstrarea calității produselor și a serviciilor este esențială; la fel cum te aștepți ca un fel de mâncare să aibă același gust de fiecare dată când îl comanzi la restaurant, clienții așteaptă aceleași standarde de calitate în fiecare interacțiune cu afacerea noastră.
7. Ce i-ați recomanda unui tânăr care se pregătește să intre în profesia pe care o practicați?
Aș recomanda oricărui tânăr care dorește să intre în domeniul afacerilor să facă asta doar dacă îi plac provocarile, are apetit pentru risc, este capabil să și-l asume și nu se ferește să spună “recunosc, am greșit, o iau de la capăt”. Indiferent că e vina lui sau nu, compania lui este responsabilitatea lui. Nu poți fi antreprenor dacă te aștepți ca oamenii din jur sau mediul de afaceri să fie foarte fair în orice moment; e o luptă continuă din care câștigă cel mai pregătit și mai adaptat.
Apoi l-aș sfătui să învețe cât de mult poate din orice sursă, să învețe despre business, dar să nu se limiteze la asta, și mai ales să-și dorească să învețe continuu. Când te oprești din învățat, stagnezi. E mai simplu dacă la început ai un mentor și/sau un partener complementar, dar nu e obligatoriu, poate să învețe și the hard way – din propria experiență.
Pe partea concretă de business, înainte să înceapă ar trebui să identifice o nevoie reală în piață și să dezvolte un produs care să satisfacă acea nevoie. Apoi să fie un partener de încredere pentru toți furnizorii și potențialii clienți, ca să reziste pe piață.
Antreprenoriatul nu este ușor și, deși pare ca oferă libertate și independență, de fapt timpul și efortul dedicate sunt de multe ori mult mai mari decât beneficiile. Cel puțin la început. Dacă respiri antreprenoriat, ăsta va fi un fel de a-ți trăi viața. Dacă o faci din pasiune, este o viață grozavă, altfel, poate deveni o povară.
8. De la cine ați învățat cel mai mult pe parcursul carierei?
Pe parcursul carierei mele, cele mai valoroase lecții au venit dintr-o combinație de diverse surse. Cărțile au fost o sursă fundamentală de cunoștințe, oferindu-mi perspective asupra diferitelor strategii de afaceri și filozofii de management. În plus, experiențele personale au fost esențiale în conturarea modului în care înțeleg eu industria. Fiecare provocare întâmpinată și depășită mi-a oferit lecții practice pe care niciun manual nu le-ar putea oferi.
Totuși, poate cei mai influenți au fost oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul drumului, de la clienți, furnizori, membri dedicați ai echipei, fiecare interacțiune a contribuit la dezvoltarea mea.
Nu am avut niciodată un mentor însă am întâlnit oameni pe care i-am admirat (și încă o mai fac), al căror stil de business și uneori de viață m-au inspirat foarte mult.
Aceste persoane mi-au împărtășit experiențele lor, mi-au oferit ghidare și m-au inspirat să mă îmbunătățesc și să mă adaptez continuu. Învățând dintr-o gamă variată de surse, am reușit să navighez complexitățile lumii afacerilor și să duc la bun sfârșit multe dintre lucrurile pe care mi le-am propus.
9. Care sunt valorile de bază ale companiei dumneavoastră?
În centrul companiei noastre, Dacris, se află mai multe valori fundamentale care ghidează fiecare aspect al operațiunilor noastre. Le-aș enumera într-o ordine aleatoare:
Autenticitate – ne plac oamenii autentici și credem că perspectivele diferite duc la progres;
Pasiune și Implicare – dacă pui pasiune în ceea ce faci și ești implicat 100%, atunci schimbările sunt pozitive;
Respect și Integritate- două valori la care nu suntem dispuși să facem compromisuri;
Excelența – fundamentul abordării noastre. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde în tot ceea ce facem, de la calitatea produselor noastre până la nivelul serviciilor pe care le oferim. Angajamentul nostru față de excelență ne ajută să menținem încrederea și satisfacția clienților noștri;
Învățarea continuă – o altă valoare crucială la Dacris. Într-o piață în continuă evoluție, a fi flexibil și receptiv la schimbare este esențial. Îmbrățișăm noi provocări și oportunități cu o mentalitate proactivă, asigurându-ne că putem răspunde nevoilor diverse ale clienților noștri.
De asemenea, munca în siguranță este o valoare de la care nu vrem să ne abatem. Apreciem în mod deosebit loialitatea dublată de performanță. Avem colegi care sunt alături de noi de zeci de ani, pe lângă cei care ni s-au alaturat odată cu creșterea companiei.
La finalul acestei enumerări am lăsat sustenabilitatea, o valoare căreia îi suntem profund dedicați. Adoptăm practici care minimizează impactul nostru asupra mediului și promovează un echilibru ecologic pe termen lung. Prin integrarea sustenabilității în operațiunile și ofertele noastre de produse, ne propunem să contribuim pozitiv la lumea din jurul nostru și să sprijinim clienții în alegerea opțiunilor ecologice.
10. Cum mențineți echilibrul între viața personală și cea profesională?
Nu pot pretinde că a existat întotdeauna un echilibru, ba dimpotrivă! În primii 10 ani de antreprenoriat, firma ne-a acaparat pe amândoi enorm, apoi au venit copiii și firma a trecut pe locul doi pentru mine. Ulterior, pentru o vreme, am încercat să păstrez un echilibru, fragil e adevărat, dar a fost extrem de solicitant. Am avut îndrăzneala să mă și retrag din activitatea zilnică a firmei pentru doi ani, iar asta m-a adus pe linia de plutire. După care am reluat provocările unei activități susținute, care trebuia balansată cu viața de familie.
În prezent, noi nu ne terminăm viata de business când ajungem acasă, vorbim și facem planuri sau schimburi de idei și seara, și la plimbare, și în weekend sau în vacanță, pentru că asta e și marea noastră pasiune, nu doar o afacere care aduce profit. Menținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională pare obligatorie în teorie, dar practica de multe ori contrazice teoria. Pentru mine, acest echilibru se realizează acum prin alocarea de timp pentru pasiunile și familia mea, care servesc drept refugiu de la cerințele muncii, dar nu întotdeauna e totul ca în teorie sau ca în poveștile motivationale, ba uneori este extrem de diferit.
Bineînțeles că participarea la activități pe care le iubesc, cum ar fi călătoriile în destinații frumoase, cititul și menținerea activității fizice, îmi oferă un sentiment de împlinire și relaxare. Aceste activități nu doar că mă revitalizează, dar îmi îmbunătățesc și creativitatea și concentrarea atunci când revin la responsabilitățile profesionale. Timpul petrecut cu familia este de asemenea important, fiindcă îmi oferă sprijin, dragoste și siguranță.
11. Care sunt pasiunile dumneavoastră?
Așa cum spuneam, pasiunile mele sunt variate și simt că îmi îmbogățesc viața în multe moduri. Iubesc călătoriile, în special către destinații care oferă minuni arhitecturale unice și povești fascinante. Explorarea de noi locuri nu doar că îmi lărgește orizonturile, dar îmi și inspiră creativitatea și îmi oferă perspective noi. Cititul este o altă pasiune care alimentează curiozitatea mea intelectuală și dezvoltarea personală. Fie că mă cufund într-un roman captivant sau explorez lucrări de non-ficțiune despre afaceri și psihologie, cititul îmi permite să învăț continuu și să îmi extind cunoștințele. Ca să aduc mai mult echilibru între viața de business și cea personală, mai ales ca ai noștri copii sunt mari acum, au 21 și 18 ani, am ales să-mi urmez și cea mai recentă pasiune, psihologia. Am început facultatea în 2020, acum sunt la master și mă pregătesc pentru formarea în psihoterapie jungiană.
Ultima, dar nu cea de pe urmă, este activitatea fizică, sportul, care joacă un rol semnificativ în viața mea. Merg la sală, merg pe jos mult, mai ales în călătorii, dar și prin București și asta mă ajută să mă mențin sănătoasă, să-mi gestionez stresul și să rămân energică.