Vienna Insurance Group a raportat, în primele 9 luni din acest an, prime brute subscrise de 11,5 miliarde de euro, în creştere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Profitul înainte de impozitare a urcat la 666,5 milioane de euro, mai mare cu 8,5% faţă de primele 9 luni din 2023, arată datele companiei.

“Rezultatele primelor nouă luni ale anului 2024 confirmă dezvoltarea dinamică şi continuă a Vienna Insurance Group. Pagubele provocate de furtuna Boris, în septembrie 2024, au fost gestionate eficient datorită politicilor responsabile şi prudente la nivel de grup şi de reasigurare adoptate de VIG. Ne menţinem prognoza pentru 2024 şi estimăm un profit înainte de impozitare spre limita superioară a intervalului planificat, cuprins între 825 şi 875 milioane de euro”, a declarat Hartwig Loger, CEO al Vienna Insurance Group.

Primele brute subscrise au crescut cu 8% faţă de anul precedent, ajungând la 11,473 miliarde de euro. Ca şi în primul semestru din 2024, avansul s-a înregistrat pe toate pieţele. Cele mai mari creşteri ale primelor au fost consemnate în Regiunea Pieţe Speciale (Germania, Georgia, Liechtenstein şi Turcia), de 30,3%, datorită, în principal, performanţei pieţei din Turcia, precum şi în Regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) extinsă, unde s-a înregistrat o creştere de 11,2%, generată în mare parte de România, Ţările Baltice, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria. Rezultatele înregistrate pe pieţele din Polonia (+6,6%) şi Austria (+6,5%) sunt, de asemenea, încurajatoare.

Veniturile din asigurări au ajuns la 8,961 miliarde de euro (+9,3%), cu performanţe pozitive în toate regiunile. Principalele pieţe care au susţinut această creştere au fost Regiunea Pieţe Speciale (+20,7%), Polonia (+13,6%) şi Regiunea ECE extinsă (+13,8%). Şi aici, evoluţia a fost în mare parte determinată de pieţele din România, Ţările Baltice, Slovacia şi Bulgaria.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări şi fonduri de pensii din 30 de ţări fac parte din acest grup, care are aproximativ 30.000 de angajaţi. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din 2022.