Povestea antreprenoarei care a transformat stilizarea sprâncenelor într-o afacere globală de sute de milioane de dolari este o sursă de inspirație.

În 1989, Anastasia Soare a părăsit România pentru a începe o nouă viață în Statele Unite. Opt ani mai târziu, în 1997, își deschidea primul salon de frumusețe în Beverly Hills, California. În anul 2000, antreprenoarea introducea prima sa linie de produse cosmetice dedicate sprâncenelor, un segment de piață neexplorat până atunci. Metoda sa personală și inovatoare de modelare a sprâncenelor, denumită Golden Ratio, a revoluționat industria frumuseții, oferindu-i Anastasiei recunoașterea globală.

„Mi-am lăsat familia și țara în care am crescut și am ajuns într-un loc în care nu cunoșteam pe nimeni, nici măcar limba nu o puteam vorbi”, a declarat Anastasia Soare într-un interviu pentru presa internațională. Cu toate acestea, pasiunea și determinarea sa au transformat o idee aparent simplă într-un brand global de succes. Anastasia Soare a înțeles că fiecare persoană are un tip unic de sprânceană și a vrut să ofere clienților săi cea mai bună versiune a lor, adaptată la structura facială și tonul pielii.

În 2014, brandul Anastasia Beverly Hills (ABH) a lansat o gamă extinsă de produse cosmetice, atrăgând atenția unor vedete internaționale de top, printre care celebrități precum Oprah Winfrey, Kim Kardashian, Amal Clooney, Naomi Campbell și Jennifer Lopez. Această expansiune rapidă și recunoaștere din partea starurilor de la Hollywood au contribuit la creșterea vertiginoasă a afacerii sale.

Anul acesta, Anastasia Soare se află pe locul 36 în clasamentul Forbes USA al celor mai bogate antreprenoare self-made din America, cu o avere estimată la 900 de milioane de dolari, în creștere de la 790 de milioane de dolari în 2023. Averea mogulului din industria beauty se apropie tot mai mult de borna de un miliard de dolari. Astfel, ea depășește în avere nume mari din industria divertismentului, precum Kylie Jenner, Madonna, Celine Dion sau Beyonce.

Succesul continuu al Anastasiei Soare demonstrează că pasiunea, inovația și o viziune clară pot transforma un vis într-un imperiu global. De la provocările inițiale din anii ’90 până la recunoașterea internațională de astăzi, Anastasia Soare rămâne un simbol al antreprenoriatului de succes și al capacității de a transforma orice provocare într-o oportunitate.

Avere: 4,5 miliarde de lei

Anastasia Soare

66 de ani | Beverly Hills

Beauty

Locul 8 în ediția 2023 a Forbes 500

Toate pânzele sus