Compania Rompetrol Rafinare a raportat rezultate financiare consolidate în scădere, în primele nouă luni din acest an, cu o cifră de afaceri brută de 3,57 miliarde de dolari, în scădere cu aproape 12%, un profit operaţional (EBITDA) de 125,28 milioane de dolari, mai mic cu peste 41%, şi un rezultat net negativ de 66,7 milioane de dolari.

Rezultatele financiare au fost influenţate de oprirea planificată a rafinăriei Petromidia, în perioada martie – mai 2024, dar şi de alţi factori, independenţi de activitatea sa – volatilitatea cotaţiilor pentru materii prime (ţiţei, biocomponent) şi produse petroliere, respectiv evoluţia marjelor de rafinare, înregistrate la nivel internaţional.

Florian Pop, directorul general al Rompetrol Rafinare: „Rafinăriile Petromidia şi Vega funcţionează la capacitate optimă, la un nivel pe care l-am anticipat după reluarea proceselor operaţionale, în urma finalizării tuturor lucrărilor din timpul reviziei generale. A fost un proiect dificil, cu multe acţiuni importante, dar care ne asigură funcţionarea la standarde ridicate de eficienţă şi siguranţă. Eforturile s-au reflectat în activitatea din al treilea trimestru, care ne arată trend-ul ascendent, susţinut inclusiv de lucrările efectuate în revizie.”

Pentru susţinerea stabilităţii din sectorul energetic, aproape 70% din totalul carburanţilor obţinuţi în perioada ianuarie – septembrie 2024 au fost livraţi pe piaţa autohtonă.

Valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare (prin diviziile de rafinare şi petrochimie) în primele 9 luni ale anului, s-a ridicat la 701 milioane de dolari, pe fondul unui volum de aproape un milion de tone de produse petroliere exportate în ianuarie – septembrie 2024.

Segmentul de rafinare a atins o cifră de afaceri brută de 3 miliarde de dolari şi un profit operaţional (EBITDA) de 94,2 milioane de dolari, în primele 9 luni din 2024. Raportat la trimestrul al treilea, cifra de afaceri brută a consemnat o creştere de 11%, de la 1,14 miliarde de dolari în T3 2023, la 1,27 miliarde de dolari în T3 2024.