Românii sunt chemați la urne astăzi, 24 noiembrie, pentru a-și alege viitorul președinte. Secțiile de votare din țară s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00, cu posibilitatea de prelungire dacă există persoane la coadă. În Diaspora, duminică este a treia zi de votare, procesul electoral în afara granițelor debutând vineri.
Conform Autorității Electorale Permanente (AEP), până la ora 12.00, prezența la vot, atât în România, cât și în diaspora, a fost de 16,47%. Peste trei milioane de români și-au exprimat deja opțiunea, numărul votanților depășind pragul de 3,8 milioane, inclusiv diaspora.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că, de la deschiderea urnelor, au fost semnalate 16 posibile incidente electorale. Dintre acestea, 9 au fost confirmate, 4 sunt în curs de verificare, iar 3 nu s-au confirmat. Șase persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment.
Un incident a fost înregistrat la Cluj-Napoca, unde vicepreședintele unei secții de votare a transportat urna mobilă fără a fi însoțit de polițiști. MAI a confirmat că situația este investigată, dar procesul electoral nu a fost afectat de incidente grave.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.