Holde Agri Invest SA, unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România, raportează venituri de 80 de milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În această perioadă a anului, compania a exploatat o suprafață de 16.321 de hectare, +24% față de 9L 2023, din care 1.759 de hectare au fost cultivate în regim ecologic.

„ (…) Reducerea pierderilor, creșterea EBITDA și diminuarea costurilor operaționale sunt primele semnale de redresare a activității grupului, în linie cu strategia anunțată în această direcție la începutul lunii octombrie a acestui an. Suspendarea temporară a planurilor de extindere și concentrarea pe eficientizarea activităților existente ne-au permis să stabilizăm situația financiară într-un context extrem de dificil pentru industria agricolă. De asemenea, sprijinul partenerilor noștri financiari și implicarea echipei noastre în implementarea rapidă a acestor măsuri sunt esențiale în acest proces de redresare. Privind înainte, obiectivul nostru principal este să menținem această traiectorie pozitivă și să asigurăm o revenire sustenabilă la nivel de profitabilitate. Vom continua să ne concentrăm pe luarea unor decizii prudente, cu impact direct asupra rezultatelor financiare, și prin pregătirea companiei pentru noi oportunități de creștere atunci când contextul va fi favorabil”, a declarat Iulian Cîrciumaru, Președintele Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.

În primele nouă luni ale anului, fermele din portofoliul Holde au cultivat în regim convențional grâu, rapiță, floarea soarelui, porumb, mazăre, cartofi, sfeclă, orz, precum și în regim bio grâu, mazăre și floarea soarelui. Grupul a obținut în 2024 o producție totală de 51.310 tone, din care 2.720 tone din culturi bio, comparativ cu o producție totală de 56.550 tone în 2023. Campania de culturi de toamnă a anului agricol 2023-24 a generat recolte totale de 8.523 tone, în scădere cu 51% față de aceeași perioadă a anului trecut, din care 420 tone din culturi bio, în scădere cu 12%. Producțiile obținute au fost influențate în mod negativ de condițiile meteorologice nefavorabile, precum lipsa precipitațiilor și seceta pedologică.

În ceea ce privește ultimul trimestru al anului, pe baza informațiilor pe care le deține în prezent, compania estimează că va închide anul 2024 cu o suprafață totală de teren agricol în exploatare de 16.321 ha, venituri din exploatare cuprinse între 95 și 100 de milioane de lei, precum și EBITDA cu o valoare pozitivă cuprinsă între 5 și 7 milioane de lei.

Holde Agri Invest este o companie inițiată de un grup de antreprenori români având ca obiectiv dezvoltarea acesteia pentru a deveni lider în domeniul agriculturii din România. Înființată în 2018, compania exploatează peste 16.300 de hectare de teren, organizate în cinci nuclee – ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași), Videle (județul Teleorman), Conțești (județul Dâmbovița) și Salcia (județul Brăila). Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piața AeRO a Bursei de Valori București cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.