Evenimentul organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român a marcat cele mai emoționante momente din istoria participărilor românești la Jocurile Olimpice.

În cei 110 ani de existență ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, imnul României a răsunat de 93 de ori în arena olimpică, tricolorii au urcat de 101 ori pe treapta a doua a podiumului și de 124 de ori au câștigat medalia de bronz.

În cadrul evenimentului, medaliații de la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, au fost premiați cu câte un automobil hibrid de Toyota România, partenerul de mobilitate al COSR.

Evenimentul a reflectat nu doar performanța și dedicarea sportivilor români, ci și importanța colaborării și a susținerii sportului.  Au fost prezenți alături de mari campioni ai sportului românesc, personalități marcante din lumea sportului internațional și național, dar și invitați de seamă, precum Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic și Spyros Capralos, președintele Comitetului Olimpic European.

“Este o onoare și o bucurie pentru mine să fiu aici astăzi, alături de dumneavoastră, în acest moment special de recunoaștere a performanței, pasiunii și dăruirii de care sportivii noștri au dat dovadă. Astăzi celebrăm nu doar rezultatele lor extraordinare, ci și colaborarea de peste șapte ani dintre Toyota România și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, o organizație de o importanță remarcabilă, cu o istorie de 110 ani în sprijinul sportului românesc. De asemenea, am decis să acordăm un premiu special gimnastei Sabrina Voinea Maneca, în semn de susținere și apreciere pentru performanța sa remarcabilă, chiar și în condițiile de evaluare nefavorabilă de la finala olimpică,” a precizat Edit Târcolea, Director General Toyota Romania.

Sportivii medaliați cu aur, printre care se numără Florin Enache, Andrei Cornea, Maria Lehaci, Adriana Adam, Magdalena Rusu, Amalia Bereș și Victoria Petreanu (canotaj), au fost recompensați cu Toyota Corolla Sedan Hybrid, simbol al dedicării lor și al succesului pe podium.

Pentru medaliații cu argint, Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen (canotaj), alături de Mihaela Cambei (haltere), Toyota România a oferit Toyota Yaris Cross Hybrid, iar gimnasta Ana Maria Barbosu, medaliată cu bronz, a primit un Toyota Yaris Hybrid.

Într-un gest special de recunoaștere, COSR și Toyota România i-au acordat gimnastei Sabrina Voinea Maneca un model Toyota Yaris Hybrid. Decizia vine în urma unei reevaluări ce a arătat că a fost defavorizată de arbitraj în finala olimpică de la sol, premiul fiind o apreciere a talentului și determinării sale.

De asemenea, medaliații Jocurilor Paralimpice Paris 2024 vor primi și ei mașini Toyota Hybrid. Alex Bologa, campion la para judo, va fi premiat cu Toyota Corolla Sedan Hybrid, iar

Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la paratenis de masă va fi premiată cu Toyota Yaris Hybrid.

Președintele COSR, Mihai Covaliu a menționat importanța acestui parteneriat, ajuns în cel de-al șaptelea an.

”Mișcarea Olimpică din România este puternică prin ceea ce a clădit în peste un secol de existență, dar și prin apartenența ei la Familia Olimpică Internațională. Privim cu mândrie spre cei care au creat o moștenire inestimabilă și care continuă să motiveze și să inspire noile generații de campioni. 318 medalii înseamnă mai mult decât aur, argint și bronz, sunt un tezaur de valori care au îmbogățit o națiune. Excelență, Mândrie Națională, Onoare, Prietenie, Respect. Sunt mândru  că sportivii români continuă aducă bucurie acestei națiuni și că milioane de inimi vibrează cu emoție și pasiune la fiecare victorie a lor. Olimpicii români au îmbogățit patrimoniul sportului  mondial și au creat identitate pentru țara noastră. Ei sunt România în fața lumii. O Românie competitivă, o Românie puternică, o Românie curajoasă. Mulțumesc partenerilor de la Toyota România pentru că de 7 ani apreciază efortul sportivilor noștri”, a spus Mihai Covaliu.

Înotătorul David Popovici, dublu medaliat la Paris cu aur și bronz, a spus că este nevoie de mai multă implicare din partea autorităților. „Guvernul se poate implica mult mai mult. Noi ne antrenăm într-un bazin de afară, acoperit cu un balon, unde e greu să respirăm. Dacă aș fi premier pentru o zi, aș urgenta refacerea bazinului de interior de la Lia Manoliu. Este o prioritate”, a spus Popovici.

Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol la Paris, a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă gimnastica românească. Sportiva a atras atenția asupra condițiilor precare din sala de la Deva, unde se antrenează lotul național.

„Pe bârne soft touch se concurează de patru ani, dar noi nu avem nici măcar una la Deva. Acum e cald în sală, dar în urmă cu doi ani stăteam cu radiatoarele lângă aparate. Este anormal și e clar că trebuie să investim mai mult în sport și în tineri”, a declarat gimnasta.

Bărbosu a mai spus că Romania are mulți copii talentați, însă aceștia au nevoie de resurse pentru a-și atinge potențialul.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.