Într-o lume în care finanțarea modernă deschide noi orizonturi pentru afaceri, Camelia Șucu rememorează începuturile sale ca antreprenor, când astfel de opțiuni de finanțare nu existau.

Drumul său către succes a fost unul marcat de curaj și învățare constantă, o lecție pe care o împărtășește acum viitoarelor generații de antreprenori. „Nu mi-am imaginat la început că vom avea vreodată posibilitățile de finanțare pe care le avem astăzi. În anii aceia ne numeam patroni, nu antreprenori”, spune Camelia Șucu.

Primele sale afaceri s-au bazat pe resurse proprii, completate de o finanțare obținută de la ING, unde a învățat termenii de specialitate chiar din biroul președintelui băncii. „Eu eram medic, nu cunoșteam acești termeni, dar am reușit să obțin finanțarea”, își amintește ea.

Pentru Camelia Șucu, succesul unui antreprenor nu vine doar din cunoașterea pieței sau din capacitatea de a atrage capital. „Întotdeauna voi avea de învățat și de ascultat de la ceilalți și consider că acest lucru este esențial pentru orice antreprenor”, subliniază fondatoarea ClassIn. Mai mult, ea pune accent pe capacitatea antreprenorilor de a se adapta și de a explora noi domenii, chiar dacă asta implică riscuri. „Mie mi-a plăcut să iau exemplu de la persoanele pe care le simțeam asemănătoare mie. Dar am fost întotdeauna atrasă și de alte domenii.”

Un alt aspect esențial pe care îl punctează Camelia Șucu este rolul echipei în orice afacere. „Nimic nu se poate realiza fără echipă. Este esențial să fim deschiși să construim împreună, deoarece astfel contribuim la dezvoltarea societății”, afirmă ea.