Anul 2024 a însemnat, pentru rețeaua de sănătate Regina Maria, ținerea sub control a costurilor într-un context inflaționist, precum și continuarea dezvoltării, grație unui buget de investiții de 50 de milioane de euro.
Potrivit lui Fady Chreih, CEO al rețelei de sănătate Regina Maria, inflația medicală întotdeauna este mai mare decât inflația economică, din cauza unor costuri aflate sub presiune, în special consumabile sau echipamente medicale care vin din străinătate.
În ce privește proiectele de dezvoltare, compania a beneficiat de un buget de investiții de 50 de milioane de euro în 2024, reușind să ducă la capăt toate proiectele pe care și le-a propus, inclusiv renovarea unor locații mari, care au fost aduse la standardele anului 2024, dar și deschiderea Campusului Medical Pallady, în estul Bucureștiului, în urma unei investiții de 16 milioane de euro.
După cum a declarat Fady Chreih la emisiunea Forbes Forward, rețeaua va depăși 550 milioane de euro cifră de afaceri în România și Serbia în acest an. El nu a oferit informații privind profiturile, însă a confirmat că acestea sunt „conform așteptărilor”.
„Creștem mult mai repede decât piața, decât sectorul medical în care ne aflăm, iar asta ne oferă motivație și energie pozitivă pentru a finaliza proiectele pe care le avem și pentru 2025”, a declarat Chreih.
Rețeaua are o extindere în toate județele țării, în toate orașele cu peste 50.000 de locuitori, însă pe zona de policlinici și de imagistică încă nu acoperă regiunea Galați-Brăila.
„Ne-ar plăcea să fim prezenți în următorii doi ani și în zona aceasta, pentru că avem cerere destul de mare”, explică CEO-ul Regina Maria.
În ce privește spitalele, el a precizat că sunt analizate cu atenție alte două orașe pentru a vedea dacă, în următorii trei ani, se justifică sau nu prezența rețelei acolo, fie prin investiții greenfield, fie prin M&A.
Compania ia în calcul ca aceste orașe să fie centre universitare medicale și analizează aspecte demografice precum și cele legate de numărul de asistenți medicali și medici la mia de locuitori.
„Doi indicatori extrem de importanți. Din păcate, dacă ne uităm pe hartă, vedem că România este din ce în ce mai polarizată pe acești doi indicatori”, explică Fady Chreih pentru Forbes România.
Din perspectiva ariilor terapeutice cu potențial de creștere, CEO-ul rețelei observă două mari tendințe. Prima vizează persoanele cu vârste între 45 și 50 de ani care exprimă un interes din ce în ce mai crescut despre nutriție și longevitate. Pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi, compania a lansat diferite produse și servicii în zona de genetică și pentru a ameliora efectele cauzate de menopauză.
„A doua tendință pe care o vedem, din păcate, este cea legată de oncologie. Prevalența bolilor oncologice e din ce în ce mai mare în România, iar rețeaua de sănătate Regina Maria și-a propus să aibă un impact la nivel național pe zona aceasta. Investițiile noastre vor reflecta din ce în ce mai mult interesul nostru crescut de a avea grijă de acești pacienți”, afirmă Fady Chreih.
În acest moment, rețeaua are acoperită prima parte dedicată oncologiei, cea de diagnostic, prin laboratoare, testări genetice și centre de imagistică. În ceea ce privește partea de tratament chirurgical, există un centru de excelență dedicat cancerului de sân, precum și celor de col și prostată, unde se efectuează intervenții chirugicale și chimioterapie.
„În privința intervențiilor post-chirurgicale sau non-chirurgicale, adică cele de radioterapie și medicină nucleară, lucrăm cu parteneri, dar, în momentul de față, lansăm propriul nostru proiect greenfield din București cu primele două buncăre (de radioterapie n.r.), care vor fi operaționale la finalul acestui an”, precizează Fady Chreih.
Cele două buncăre vor funcționa în cadrul Campusului Medical Pallady, care va deveni un hub integrat oncologic.
Potrivit reprezentantului Regina Maria, toate segmentele de business ale grupului au avut rezultate bune în acest an, dar în principal cel de abonamente medicale. Serviciul a fost lansat în 1996, iar compania se apropie să atingă în curând 1 milion de abonamente încheiate cu diverși parteneri, de la persoane fizice la companii mari și IMM-uri. Acest ultim segment a avut anul acesta o creștere de peste 30%.
„Foarte multe IMM-uri au început să cumpere aceste pachete pentru angajații lor. Dacă până acum făceau medicina muncii, fiind obligați de lege, de câțiva ani se vede interesul sau presiunea din partea forței de muncă de a avea un beneficiu în zona medicală”. (F.C.)
În prezent, aproape 25% din cifra de afaceri a companiei este reprezentată de abonamentele medicale, 11% de contractele cu CNAS, restul fiind sumele plătite de pacienți din buzunarul propriu pentru diferite servicii, de la spital, la laborator sau imagistică.
Valoarea abonamentelor diferă de la o companie la alta. „Sigur, când ai 20.000 de angajați, ai o anumită putere de negociere versus dacă vii și cumperi pentru 20 de angajați. Dar un produs foarte bun este cel de 100 de lei pe lună, deoarece reprezintă un beneficiu pentru angajat și, din perspectivă medicală, acoperă 80% din nevoile pe care le-ar putea avea o persoană”, explică el.
Pentru anul 2025 apelează la o atitudine de cumpătare, iar Fady Chreih consideră că este indicată o strategie de tipul „wait and see”.
„Va trebui să vedem cum va arăta noul parlament a României, cine va face guvernul și care sunt inițiativele pe zona de buget-finanțe. Cert este că noi suntem extrem de precauți și de atenți, iar într-o perioadă de incertitudine cel mai bine e să ai cash în companie, ca să poți rezolva orice nevoie. Și suntem extrem de pregătiți din acest punct de vedere”, punctează el.
Pe de altă parte, șeful rețelei Regina Maria declară că sănătatea nu poate fi pusă pe pauză, iar compania are planuri foarte bine conturate până în 2030.
„România este în continuare pe creștere. Nu mai vorbim de o creștere de 15% a pieței, așa cum era în anii trecuți, ci probabil de 8-9%, pentru că, sigur, și piața e din ce în ce mai mare și atunci sumele sunt altele. Dar vorbim de o piață care, pe anumite zone, este extrem de așezată, cu jucători foarte bine conturați”, afirmă el.
Iar dacă pe zona de laboratoare, piața este foarte fragmentată, iar primii 2-3 jucători reprezintă până în 20% din totalul pieței, în ce privește zona de spitale, costurile de intrare pe piață sunt foarte mari, iar cele de întreținere și mai mari.
„Vedem că sunt puțini jucători serioși pe piața de spitale. Probabil că vor mai apărea mici jucători care vor încerca să-și dezvolte un mini-spital dintr-o policlinică, dar jucătorii care sunt deja pe piață își vor consolida poziția, pentru că au învățat cum să gestioneze complexitatea medicală, astfel încât să poată investi în continuare în infrastructură și să nu dea faliment”, afirmă Fadi Chreih.
El consideră că, odată cu democratizarea serviciilor de sănătate private, cu ajutorul abonamentelor, se observă o penetrare tot mai mare a sectorului privat în rândul populației.
„Mă uit la sistemul de sănătate ca la un tot și cred că sunt foarte multe lucruri bune care se întâmplă în 2024 față de 2018, dacă facem un arc de timp pe șase ani. Și cred că următorii șase ani vor fi și mai buni pentru pacienții noștri, iar sănătatea din România va arăta și mai bine”, concluzionează reprezentantul Regina Maria.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.