Dental Elite, lanț de clinici stomatologice din București și Brașov, se extinde cu cea de-a patra unitate din rețea, la parterul AFI Park 4-5.
Investiția totală s-a ridicat la 500.000 de euro, dintre care 400.000 de euro au fost direcționați către echipamente și tehnologie, anunță compania.
„Piața serviciilor stomatologice din România, incluzând sfera de radiologie, tomografie dentară și pe cea de laboratoare de tehnică dentară, tocmai a depășit pragul de 1 miliard de euro și în 2023 a avut o creștere de peste 18%, dar rămâne în continuare foarte fragmentată. În acest context, noi ne concentrăm pe o dezvoltare sustenabilă, prioritizând menținerea unui nivel ridicat al calității actului medical. Avem capacitatea de a mai deschide cel puțin două clinici anul viitor, din fonduri proprii, însă creșterea noastră nu urmărește expansiunea rapidă, ci o evoluție prudentă, constantă și sănătoasă, la fel ca până acum”, declară Bogdan Ciucu, co-fondator Dental Elite.
Pentru clinica din AFI Park, Dental Elite estimează încasări de peste jumătate de milion de euro în primul an de la lansare.
Dental Elite a pornit de la o clinică stomatologică deschisă la Brașov în 2018, iar până astăzi a investit peste 3,5 milioane de euro în cele patru clinici multidisciplinare lansate deja.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.