Gabriela Maalouf, psiholog clinician

Era o vreme când voiam să le fac pe toate, dar realitatea spunea așa: eram atunci, pur și simplu, obsedată să le fac pe toate. Nu făceam de plăcere. Și nu a durat mult până să-mi dau seama cât de epuizată eram. 

De ce n-am reușit? Din două motive foarte simple, ușor de prevăzut…

1. Mi-am dat seama că nu îmi place
să le fac pe toate, dar nici nu am încredere să-i las pe ceilalți („numai eu fac cel mai bine”, „ce face omul
cu mâna lui…”).

Dacă punctul 1 l-am rezolvat mai ușor (o să vă povestesc și despre asta), vreau să insist un pic pe punctul 2, la început. Într-o lume în care totul se petrece contracronometru, în care te lupți contracronometru, este foarte greu să trăiești și acasă în acest ritm. Așa că, într-o bună zi, mi-am zis că trebuie să schimb ceva. Le-am zis alor mei așa: „E suficient războiul din afara ușii! Când intru în casă, vreau pace. Măcar la mine aici să fie liniște și bine…“ Dar, acasă dau de altele… Cu alte cuvinte, după o zi grea la serviciu, în loc să îmi descarc nervii într-un mod proactiv, vin cu ei acasă și mă cert cu cei dragi. Deci, acum am două probleme, în loc de una.

Pasul 1

LINIȘTIREA

Cred că primul pas este să te liniștești, să găsești cel mai potrivit mod de descărcare a nervilor și apoi să începi comunicarea cu cei care nu ți-au greșit. Asta pentru a nu-i răni. Dacă ai, să spunem, un loc de muncă în care nu te simți bine, nu ai nevoie de un mediu conflictual și acasă. Măcar acasă să-ți fie bine, până găsești soluțiile. Metoda potrivită de descărcare o găsești prin încercare: unii se descarcă prin plâns, alții prin râs, alții prin muzică, dans, sport, box, exerciții de respirație. Încearcă și tu, ca să vezi care metodă e a ta!

Pasul 2

SOLICITAREA AJUTORULUI

După ce ai învățat cum să te calmezi, treci cu blândețe la responsabilizarea  celorlalți: „Știu că le-am făcut eu pe toate până acum, dar chiar nu mai pot. Hai să vedem cum ne organizăm!” Exprimarea autentică a emoțiilor stârnește empatie, celălalt se pune în papucii tăi și începe să coopereze. La copii, este nevoie doar de răbdare. Să le spunem de mai multe ori ce vrem și să ne asigurăm că fac ce am stabilit. La un moment dat, după o lună, două, trei încep să intre în rutină fără prea multe discuții. Dar la început, e nevoie să stai cu ei, să le spui cu frumosul și să observi dacă fac.

Pasul 3

EVALUAREA RELAȚIEi

Dacă vorbim de partenerul de cuplu, e obligatoriu să evaluăm relația. Dacă suntem într-o relație în care respectul reciproc există, simpla discuție cu toate cărțile pe masă și, apoi, împărțirea responsabilităților funcționează. Lucrurile se așază în timp, cu puțin efort la început, ca la un nou loc de muncă. Dacă empatia și respectul nu mai există, e bine să luăm în calcul terapia de cuplu, pentru a găsi soluții.

Dar, mai întâi, muncă doar cu tine: Cine ești? Ce îți place? Ce și cât vrei și poți să faci zilnic? Care este rutina care îți aduce bucurie? Iar apoi…

Pasul 4 

IMPLEMENTAREA

După ce răspunzi la aceste întrebări, rămâne implementarea foarte simplă și rapidă. Începe cu 5 minute pe zi. Astăzi, în următoarele 5 minute, ascult muzică sau dansez, îmi fac unghiile, fac un duș fără să mă strige nimeni, vorbesc cu o prietenă, mă plimb. Poate părea puțin, dar mai bine așa. Se obișnuiesc și cei din jurul nostru cu această nouă rutină și învață să o accepte, iar apoi putem crește timpul.

Eu cred că doar atunci când ești bună cu tine, poți fi și cea mai bună persoană pentru ceilalți. Doar atunci când te iubești cu adevărat, poți iubi necondiționat și autentic.

Ce am descoperit eu

Iar acum, revenind la realitate, pentru că nimănui nu îi iese totul perfect, să vă mai povestesc despre mine. Nu îmi iese când sunt obosită, nu îmi iese când ceilalți sunt obosiți și nu îmi iese când cumpără soțul roșii de la supermarket…;)) Nu e glumă cu roșiile, încă sunt punctul meu slab, și am tendința să zic că eu fac totul mai bine. Iau eu roșii mai bune, dar ce e mai important? Roșiile sau starea mea de bine?

Sfat de final

Nu încercați să schimbați oamenii, mai ales când sunt nervoși sau obosiți. Spuneți-le care vă sunt emoțiile și care vă sunt nevoile, cum vă pot ajuta… Iar timpul pentru tine, respectat de toți cei apropiați, este momentul tău de bine, care te ajută să oferi iubire mai departe.