Tehnologiile bazate pe inteligență artificială (AI) au fost identificate ca factor esențial în succesul comerțului online și în creșterea profitabilității retailerilor, fiind subiectul principal de discuție în cadrul European Digital Commerce Summit 2024.

În deschiderea summitului, organizat de VTEX și Amazon Web Services (AWS), Prakash General Manager VTEX EMEA & APAC, a evidențiat cum platformele digitale și integrarea soluțiilor AI au ajutat retailerii să se adapteze rapid la schimbările pieței și să îmbunătățească eficiența operațională. În contextul creșterii costurilor fixe și al presiunilor economice, eficiența operațională a devenit o prioritate majoră pentru companii.

„Integrarea inteligenței artificiale este crucială pentru optimizarea proceselor și creșterea profitabilității”, a subliniat Gurumoorthy, adăugând că VTEX continuă să dezvolte soluții AI care ajută retailerii să își eficientizeze activitățile și să îmbunătățească relațiile cu clienții, atât în mediul B2B, cât și B2C.

Retailerul german OBI a împărtășit experiența transformării digitale prin implementarea platformei VTEX. Leszek Blacha, Head of Digital Platform Systems OBI, a prezentat modul în care această tranziție le-a permis extinderea prezenței online și crearea unui marketplace cu peste 100 de parteneri, dublând astfel oferta de produse și oferind clienților o gamă mai largă de opțiun

Black Friday și tehnologia
Tehnologiile AI au jucat un rol esențial în succesul campaniilor de Black Friday din acest an, cu vânzări online care au depășit pentru prima dată vânzările din magazinele fizice. Raul Filip, Deputy CEO Altex, a subliniat importanța integrării tehnologiilor pentru a asigura o experiență de cumpărare fluidă și eficientă pe toate canalele.

Plăți digitale și securitatea cibernetică
În contextul creșterii plăților digitale, Elena Gheorghe, Country Manager PayU România, a subliniat necesitatea ca retailerii să adopte soluții de plată moderne, precum Apple Pay și Google Pay, pentru a rămâne competitivi în 2025. Corina Bulimar, Business Development Director la Mastercard, a abordat importanța securității cibernetice și a personalizării soluțiilor de plată pentru protejarea tranzacțiilor și pentru a câștiga încrederea consumatorilor.

Inovație și automatizare
Summitul a oferit și o privire asupra viitorului comerțului digital, cu Radu Mărcușu, CEO Upswing, discutând despre modul în care AI va transforma modelele de afaceri ale retailerilor. Cornel Marcov, Chief Commercial Officer Fan Courier, a detaliat expansiunea rețelei de lockere FANbox și investițiile în automatizare, în timp ce Cristi Movilă, CEO ITGlobers, a subliniat importanța predicției și automatizării în îmbunătățirea vânzărilor și retenției clienților.

Integrarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale reprezintă cheia pentru a rămâne competitivi și pentru a accelera creșterea afacerilor în sectorul de retail.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.