Patrimoniul și muzica clasică au infinit de multe lucruri în comun. Așa cum notele muzicale se aștern pe portativ în infinit de multe game, înălțimi, octave și posibilități, la fel se construiesc și schițele arhitecților pe foaia de calc, cu perimetre, suprafețe, înălțimi. Așa cum se interiorizează emoțiile generate de ascultarea unei lucrări de muzică clasică, la fel se trăiesc emoțiile pe care le suscită patrimoniul nostru cultural, material, imaterial, mobil sau imobil. Ambele sunt forme de expresie care reflectă tradițiile și emoțiile unei comunități și transmit identitatea unui popor din generație în generație.
De aceea conceptul ce stă la baza Festivalului SoNoRo, îmbinarea dintre muzică clasică și patrimoniu, are pentru mine o rezonanță profundă. Festivalul SoNoRo are o longevitate impresionantă pentru nișa muzicii de cameră din România: 19 ani de nonconformism, spații surprinzătoare și artiști renumiți în toată lumea. Ediția din acest an s-a desfășurat în perioada 1-17 noiembrie 2024, în București și Cluj-Napoca, sub un nume misterios: Ex-libris. Istoria ex-librisului e ancorată adânc în timp: a apărut în ultimul sfert al secolului al XV-lea, fiind inspirat de practicile medievale de a include portrete sau alte simboluri care indicau proprietatea pe cărțile de rugăciuni. Unul dintre cele mai speciale ex-librisuri din istoria noastră este cel al reginei Maria: ea a avut un ex-libris creat de Paul Groudhomme în 1922, care îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe deasupra căruia este coroana regală purtată la încoronarea de la Alba Iulia, strălucind ca un soare. În 1988, în cadrul Muzeului Primei Școli Româneşti din Şcheii Brașovului, doctorul Emil Bologa a înființat un muzeu de ex-libris, primul de acest gen din ţară. O vizită în acest muzeu vă va deschide un univers cu câteva sute de ex-librisuri, dar și documente originale ale domnitorului Constantin Brâncoveanu, hrisoave domnești, instrumente muzicale donate de compozitorul Tudor Ciortea (clavir, gramofon, manuscrise muzicale, tablouri, cărți). Tot acest ansamblu muzeal recent restaurat în care tronează și ex-librisul se află în incinta Bisericii „Sf. Nicolae” din vechiul cartier românesc Șchei, care confirmă tradițiile de cultură și artă care s-au înscris în patrimoniul nostru național.
Ex-librisul este și el un element de patrimoniu, fie personal, fie colectiv. Mi se pare fascinant că, în această ediție a festivalului SoNoRo, concertele sunt inspirate de câteva dintre marile cărți ale literaturii universale. Iar faptul că suntem invitați să descoperim legătura dintre muzică și literatură m-a determinat să îl provoc pe Răzvan Popovici, cofondator SoNoRo, profesor de violă la Anvers și muzician talentat, la o discuție despre muzică și patrimoniu.
Ne aflăm la a 19-a ediție a festivalului SoNoRo, un festival de talie internațională care a devenit parte din patrimoniul cultural imaterial al României. Ce înseamnă pentru tine tema festivalului SoNoRo de anul acesta, „Ex-libris”?
E o temă foarte specială pentru Diana Ketler, directoarea artistică a festivalului, și pentru mine. Amândoi suntem nu doar muzicieni și manageri culturali, ci și niște cititori dedicați; facem parte dintr-o generație în care lectura a fost fundamentul educației noastre. Scriitorul Mario Vargas Llosa spunea că trăim atâtea vieți câte cărți citim; probabil că și un compozitor a avut atâtea vieți câte lucrări a compus. Ce putem spune despre noi, muzicienii, care interpretăm sute de compoziții? Dacă le comparăm inevitabil cu volumele pe care un om le citește de-a lungul vieții, probabil că și noi acumulăm mai multe vieți și transmitem mai departe toate poveștile și trăirile din aceste compoziții. Apare, în acest mod, o legătură intrinsecă între muzică și literatură, exact mesajul acestei ediții intitulate Ex-libris. De când a fost creată această practică a marcării volumelor pe care cineva le deținea în biblioteca personală au trecut sute de ani și lumea a mers înainte. Multe aspecte care compun viața omului postmodern s-au schimbat, dar actul lecturii și al ascultării muzicii a rămas constant precum o stâncă la malul mării. Indiferent de valurile schimbării care au traversat secolele, literatura și muzica sunt două repere interioare de care ne putem bucura oricând, mai ales în zgomotul infernal din zilele noastre. Ne putem întoarce mereu la lectură și la muzică, căci ele pot fi atât ancorele noastre, cât și zonele de frumusețe și de liniște din viața oricărui om. Cu astfel de idei am construit programul acestei ediții, iar după cum se poate observa, aproape fiecare concert are titlul unei cărți din literatura universală care a trecut proba timpului și care pentru noi a fost o excelentă sursă de creativitate.
Îmbin aceste lumi în sensul bucuriei și inspirației constante pe care mi le aduc muzica și cărțile. Ele se întâlnesc mereu în imaginarul meu, se hrănesc una pe cealaltă și formează, la un moment dat, un tot unitar, împreună cu pictura și fotografia, de exemplu. În privința obișnuinței de lectură, prefer să mă concentrez pe ceea ce citesc și nu simt nevoia muzicii ca fundal pentru lectură. În același timp, atunci când ascult muzică, mă dedic în totalitate actului de a asculta, aici este și un model profesional, căci vreau să fiu cu totul acolo, în inima muzicii. Se știe, de altfel, că marii ascultători de muzică clasică preferă să audieze în absența oricăror alte activități.
Frank Zappa spunea: „So many books, so little time”. Câte volume ai tu la tine în bibliotecă?
Spre norocul meu, am foarte multe cărți în bibliotecă. E un fapt extraordinar, pentru că de fiecare dată când merg în camera cu biblioteca și doresc să citesc o carte, sunt sigur că voi găsi una care să mă intereseze. Știm cu toții că fiecărei cărți îi vine rândul la momentul potrivit, deci o bibliotecă generoasă este garanția unei lecturi captivante.
Concertați în cadrul acestei ediții în clădiri de patrimoniu absolut spectaculoase: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Muzeul Național de Artă, Ateneul Român, Biserica Evanghelică-Luterană din Cluj, Cazinoul, Biserica Piariștilor din Cluj. Am văzut și câteva premiere: Teatrul Recul, Casa Numaà. Vă continuați demersul de a duce muzica de cameră în spații neconvenționale?
După cum se știe, încă de la începutul Asociației SoNoRo, în urmă cu 19 ani, am concertat atât în spații tradiționale de concert, cât și în spații nonconformiste, cred că am fost printre primii care au făcut asta. Avem și turneul SoNoRo Conac, proiect prin intermediul căruia ajungem în clădiri de patrimoniu. În ceea ce privește ediția din acest an, revenim la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, un spațiu care ne-a încântat anul trecut, cu un interior splendid și un istoric pe măsură. La Teatrul Recul – un spațiu versatil, într-o fostă fabrică – am concertat anul trecut pentru prima dată și ne-a plăcut atât nouă, cât și publicului, deci revenim în acest an. Un spațiu nou în festival este Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, o clădire inaugurată de regele Carol l, în 1911, unde vom concerta în Sala de bal, cu o arhitectură deosebită și un balcon amplasat deasupra intrării. În acest an revenim după ceva timp la The Ark, fosta Bursă a Mărfurilor, care a fost concepută în 1894 de arhitectul și criticul de artă italian Giulio Magni. În Cluj-Napoca vom deschide festivalul la Casino – Centrul de Cultură Urbană, un spațiu pe care l-am descoperit anul trecut, un vechi palat eclectic de inspirație vieneză, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea după planurile celebrului arhitect Pakey Lajos. O nouă descoperire este Casa NUMAÀ, o clădire care a funcționat încă din 1884, fiind construită de oamenii de afaceri locali.
Cum îți împarți tu timpul între Anvers, unde predai viola, București și celelalte multe orașe unde călătorești cu și pentru muzică?
Cu grație, desigur! În definitiv, este profesia mea, iar ea implică multe călătorii și un dinamism constant al vieții mele. Sigur că nu am ales versiunea cea mai ușoară, căci există și alternative statice, să le spunem, dar eu mă regăsesc cel mai bine în această versiune. Cât despre timp, e organizat cu rigoare, căci altfel nu m-aș descurca în hățișul care implică studiu, concerte, activitatea didactică și planificarea festivalurilor SoNoRo. Am un bun management al timpului, am fost nevoit să îl dezvolt și să îl perfecționez continuu pentru că altfel nu ai cum să faci performanță. După cum știm, e și mult zgomot de fond în prezent, deci suntem obligați tot timpul să facem multiple alegeri de-a lungul unei zile, deoarece acele alegeri reprezintă succesul sau eșecul a ceea ce facem. Chiar și acum, sau mai bine zis mai ales acum, cred că e o provocare constantă să alegi pe ce să te concentrezi și ce contează pentru tine astăzi, dar și în viitor. În plus, între Anvers, București și celelalte orașe din lumea largă, aleg să am și timp personal, să vizitez muzee, să citesc, să văd filme și să evadez câteva zile cu soția mea într-o vacanță. Ideea de a fi ocupat tot timpul este la modă și contraproductivă, nu îți mai lasă spațiu de odihnă și imaginație, deci încurajez pe oricine să-și facă loc în viață pentru spațiul personal.
Ex-librisurile erau mici opere de artă care transcend creatorul și care rămân în memoria umanității dincolo de timp. Cum ar arăta ex-librisul SoNoRo, ce scut heraldic sau simbol ar avea? Dar cel al lui Răzvan Popovici?
Ex-librisul SoNoRo ar fi creat în mod cert de Dan Dulau, graficianul nostru de vază, și ar fi un univers care captivează, surprinde și înveselește. În ceea ce privește ex-librisul meu, ar fi un portret zâmbitor, din care nu ar lipsi viola.