Guvernul ucrainean va impulsiona producţia cu valoare adăugată mare, pentru a restructura o economie care se bazează pe exportul de materii prime, a creşte veniturile și a stimula creşterea economică, a declarat marţi vicepremierul Ucrainei, Yulia Svyrydenko.
Svyrydenko, care este şi ministrul Economiei, a spus că este nevoie de aceste schimbări pentru ca Ucraina să îşi revină, să se reconstruiască după pagubele uriaşe provocate de război şi a aduce economia mai aproape de Uniunea Europeană, notează Reuters și Agerpres.
“Sarcina noastră este acea de a sprijini mai multă producţie realizată în Ucraina şi de asemenea consumul de bunuri produse în Ucraina”, a spus Svyrydenko într-un interviu pentru Reuters.
Guvernul de la Kiev a introdus deja mai multe programe, prin care oferă credite şi granturi IMM-urilor, ajută companiile să se mute în zonele mai sigure şi, de asemenea, a creat zeci de parcuri industriale cu măsuri fiscale specializate.
“Misiunea este aceea de a ne îndepărta de o economie bazată pe materii prime şi a pune la punct o economie care produce bunuri cu valoare adăugată mare. Ne confruntăm cu provocări în a accelera ritmul de creştere pentru că trebuie să reconstruim şi, de asemenea, să ne integrăm în Uniunea Europeană”, a spus oficialul ucrainean.
În schimb, Banca Naţională a Ucrainei este mai optimistă cu privire la perspectivele economice pentru 2025 şi mizează pe o creştere cuprinsă între 4,3% şi 4,6% în 2025 şi 2026.