Cele mai recente date publicate de Comisia Europeană relevă că în perioada ianuarie-iunie 2024, România a exportat miere peste granițele UE cu peste 51% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.
În prima jumătate a anului, apicultorii români au exportat peste granițele blocului comunitar 466 de tone de miere,adică cu peste 51% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.
Astfel, țara noastră ajunge pe poziția a șasea, în topul celor mai mari exportatori de miere din Uniunea Europeană, anul trecut România fiind al treilea cel mai mare exportator de miere din UE (7% din total livrări). În ceea ce privește prețul mierii din România, datele UE din 2022 demonstrau că mierea românească polifloră avea cel mai mic preț de producător dintre statele UE, respectiv 2,22 de euro kilogramul, în condițiile în care media era 6,25 de euro kilogramul, cu un maximum de 20 de euro în Irlanda.
În prezent, cei mai mari jucători din această piață sunt Estonia și Germania, cu 3.120 de tone și respectiv 2.916 tone livrate în prima jumătate a anului.
În urmă cu doi ani, țara noastră a produs aproximativ 29.800 de tone de miere, câștigând titulatura de „al treilea cel mai mare producător european” după Germania (34.100 tone) și Franța (31.400 tone).