România se află într-un punct critic, din punct de vedere economic, cu cele mai mari niveluri de deficite gemene din istoria recentă, iar situaţia economiei ţării ar trebui să fie prioritatea autorităţilor în perioada următoare, consideră Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
Consiliul Investitorilor Străini: „Din punct de vedere economic, România se află într-un punct critic înregistrând cele mai mari niveluri de deficite gemene din istoria recentă, cu excepţia vremurilor de criză. Situaţia economică a ţării trebuie să fie prioritatea autorităţilor în perioada următoare. Organizaţia consideră că este nevoie de măsuri echilibrate pentru a asigura o redresare economică sustenabilă, care să se reflecte în bunăstarea societăţii. În următorii ani va fi şi mai multă nevoie ca mediul privat să continue să investească pentru a menţine ritmul de creştere al economiei româneşti din anii precedenţi, mai ales că investiţiile sectorului public vor fi restrânse ca urmare a necesităţii de a reduce deficitul bugetar”, conform Agerpres.
FIC subliniază că pentru alegerea destinaţiei investiţionale, dar şi pentru continuarea investiţiilor prezente în ţară, companiile au nevoie de un angajament ferm, pe termen lung, din partea autorităţilor în asigurarea unui climat stabil şi predictibil.
De asemenea, FIC susţine că apartenenţa la NATO, UE, aderarea la spaţiul Schengen şi la OECD rămân elemente cheie în relaţia României cu investitorii.
Potrivit celei mai recente analize a Consiliului Investitorilor Străini asupra taxelor şi impozitelor plătite de companiile membre FIC şi angajaţii lor în România, în 2023, investiţiile companiilor FIC au fost de 17 miliarde de lei, reprezentând 43% din cheltuielile de capital public conform execuţiei bugetului consolidat pentru 2023.
Angajaţii din companiile FIC analizate au câştigat un salariu mediu net de 8.655 lei pe lună, cu 89% mai mult decât salariul mediu net din economie de 4.584 lei, susţine Consiliul.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
