Grupul Alro a înregistrat un profit net de peste 126,799 milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu o pierdere de 394,078 milioane de lei în perioada similară din 2023, conform raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Cifra de afaceri consolidată a crescut cu 13% în perioada ianuarie-septembrie 2024, comparativ cu acelaşi interval din 2023, până la la 2,542 miliarde de lei, în linie cu strategia Grupului de a-şi creşte vânzările de produse cu valoarea adăugată mare şi foarte mare şi de a diversifica portofoliul său de produse, potrivit Agerpres.
Producţia de aluminiu primar a fost la 9 luni de 184.451 tone, în creştere faţă de cele 145.407 tone obţinute în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cea de aluminiu procesat a depăşit 91.164 tone, comparativ cu 70.345 tone la finele lunii septembrie 2023).
“Strategia Grupului de a-şi creşte cota de piaţă în cele mai sofisticate industrii, precum şi investiţiile continue în reducerea dependenţei de energie electrică şi optimizarea proceselor de producţie s-au concretizat într-o îmbunătăţire semnificativă a rezultatelor. Un punct cheie în 2024 în ceea ce priveşte capacitatea Grupului de a răspunde cerinţelor clienţilor a fost investiţia Cutsmart Systems (linia de prelucrare a plăcilor de aluminiu pentru produse cut-to size) care a fost pusă în funcţiune în martie 2024”, se arată în raport.
Grupul şi-a optimizat mixul de vânzări în perioada menţionată şi s-a concentrat în principal pe vânzarea de produse laminate plate, linia de produse cu cea mai mare valoare adăugată, realizând vânzări mai mari cu 53%, în termeni cantitativi, comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut şi mai mari cu 49% în trimestrul 3 din acest an faţă de T3 2023. Deservind în principal industria aerospaţială, aceste produse reflectă experienţă vastă a Grupului, know-how şi investiţiile semnificative în cercetare & dezvoltare.
Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: ALRO SA – producătorul de aluminiu, Alum SA – producătorul de alumină, Vimetco Extrusion SRL – producător de aluminiu extrudat, Conef SA – societate de tip holding şi de management, Vimetco Trading – vânzări de aluminiu şi CCGT- Power Işalniţa – asociat.
Alro este o subsidiară a Vimetco PLC (Republica Cipru), un producător global de aluminiu primar şi prelucrat integrat vertical. Structura acţionarilor Alro este: Vimetco PLC (54,19%), Pavăl Holding (23,21%), Fondul Proprietatea (10,21%) şi alţii (12,39%).