Grupul aeronautic european Airbus intenţionează să concedieze peste 2.000 de angajaţi în domeniul spaţial şi de apărare, sau 6% din cea mai mare divizie a sa, inclusiv sute de posturi de conducere.
Mai mult de jumătate din totalul de 2.043 de posturi reduse vor fi la divizia de sisteme spaţiale, care se confruntă cu pierderi semnificative, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informeazăReuters.
De cealaltă parte, reprezentanţii Airbus nu au dorit să facă comentarii.
În luna octombrie, Airbus anunţase că intenţionează să concedieze până la 2.500 de angajaţi de la divizia de apărare şi cea spaţială, după pierderile înregistrate cu proiectele de sateliţi. Concedierile urmau să aibă loc până la mijlocul lui 2026 dar au fost amânate pentru a fi discutate cu sindicatele.
Miercuri, planurile au fost prezentate sindicatelor, iar Airbus a anunţat că şi la alte divizii vor avea loc concedieri, inclusiv la sediul central.
Cele mai multe concedieri vor fi în Germania (689), Franţa (540), Marea Britanie (477), Spania (303) şi în alte ţări mai puţin importante pentru grupul aeronautic (34).
Concedierile vin după ce în ultimul an s-a efectuat o revizuire a eficienţei domeniului spaţial şi de apărare. Airbus construieşte sateliţi, avioane de transport şi are o prezenţă importantă în programele europene de rachete, de luptă şi de lansare în spaţiu. Afacerile sale au fost afectate de costurile mari cu sistemele spaţiale, inclusiv OneSat, de întârzierile şi sporirea costurilor în domeniul apărării.
În iulie, cel mai mare producător mondial de avioane a avertizat asupra profitului şi a înrăutăţit ţinta totală de livrări din acest an la 770 de aeronave, de la 800, amânând din 2026 în 2027 obiectivul de a avea o producţie lunară de 75 de avioane cu fuselaj îngust. Livrările Airbus sunt afectate de deficitul de motoare şi alte componente, în condiţiile în care lanţul de aprovizionare din industria aerospaţială nu reuşeşte să se redreseze după pandemie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
