Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depăşit pentru prima dată valoarea de 20.000 puncte, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă economia germană.
La deschiderea şedinţei bursiere de marţi, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii germane în funcţie de capitalizarea bursieră, a atins nivelul de 20.019,25 puncte, arată DPA și Agerpres.
Datele indică că indicele DAX 40 a crescut în acest an cu aproximativ 3.000 de puncte, după ce în decembrie 2023 a depăşit pragul de 17.000 puncte.
Speranţele în rândul investitorilor privind scăderea în continuare a dobânzilor, atât în zona euro cât şi în SUA, au stimulat evoluţia indicelui bursier german în ultimele luni.
