Un tribunal din Delaware, SUA, a reafirmat luni decizia sa de a respinge pachetul de compensaţii în valoare de 56 miliarde de dolari pentru directorul general al Tesla, Elon Musk, în pofida sprijinului acţionarilor producătorului american de vehicule electrice (EV).
Musk poate face recurs la decizia instanţei, potrivit agențiilor de presă internaționale, citate de Agerpres.
În ianuarie, un judecător de la Tribunalul din Delaware a decis că Elon Musk nu este îndreptăţit să primească pachetul de compensaţii substanțial acordat de Consiliul de Administraţie al Tesla. Procesul din Delaware a fost lansat de un acţionar al Tesla, care s-a plâns de lipsa independenţei Consiliului de Administraţie al companiei faţă de Musk, care ceruse în 2018 un plan de compensaţii de 56 miliarde de dolari.
Avocatul acţionarului a argumentat că pachetul de compensaţii ar trebui evitat, deoarece a fost dictat de Musk şi reprezintă produsul unor false negocieri cu directorii care nu sunt independenţi faţă de el. De asemenea, compensaţiile ar fi fost aprobate de acţionari care ar fi primit informaţii incomplete.
Pe baza preţului de la închiderea şedinţei bursiere de luni, pachetul valorează acum 100 miliarde de dolari, în urma avansului semnificativ al preţului acţiunilor Tesla.
