Nu sunt o persoană căreia să îi placă situațiile conflictuale. Nici nu aș avea cum. Am crescut într-o casă în care număram pe degetele de la o mână zilele calme, fără certuri, fără ton ridicat. Copil fiind, nu știam să gestionez zgomotele acelea, așa că mă refugiam în cărțile mele, scriam la spatele caietelor mesaje către prieteni imaginari. Era modul copilului de atunci de a vorbi cu cineva, de a face față unei atmosfere neprielnice.

Detest și astăzi țipetele, manifestările agresive, tonul ridicat, privirile amenințătoare.

Am învățat, puțin câte puțin, că, dacă evit conflictul, nu mă mai afectează la fel. Așa că am intrat în relații în care nu îmi era bine, dar nu spuneam mare lucru, mai degrabă tăceam. Mă vedeam asemenea păpușilor rusești: în mine erau toate formele mele, la diverse vârste, însă nu una într-alta, ci alandala. Regresam până la cea mai mică, îmi venea să mă ascund efectiv, dar nu o făceam. Exercițiul pe care îl făceam mental era să mă văd pe mine din exterior, să văd cea mai mică păpușă venindu-i să fugă, retrăind parcă momente din copilărie. Exercițiul acesta de a mă uita la mine din exterior m-a ajutat, cu timpul, să iau decizii aparent grele. Nu a fost ușor, nu s-a întâmplat peste noapte, însă am reușit de multe ori.

Știu cât de sfâșietor poate fi să ieși din tiparul cu care ai crescut. Poate de aceea multe persoane preferă să rămână acolo. Le înțeleg, am compasiune, răbdare. Pe de altă parte, pe mine m-a scos din minți mereu vorba „Rău cu rău, dar mai rău e fără rău”. O altă vorbă pe care am auzit-o și care mă irită este „Mai bine diavolul pe care îl știi, decât cel pe care nu îl știi”. Acestea presupun că, orice ai face, cazi din lac în puț. Că nu există scăpare, că nu poți schimba tiparul, e mai bine nici să nu încerci.

Dar nu e așa! Decât cu răul din proverbe, mai bine singur sau, de ce nu, cu binele! Fatalismul mi se pare sufocant, autolimitativ, toxic pentru o ființă.

Sunt, cu siguranță, multe instrumente, cărți care să ne ajute în a ne cunoaște stilul de reacții când ceva ne provoacă.

Thomas-Killman este un astfel de instrument ce ne ajută să identificăm cum ne comportăm în situații conflictuale.

Am dat peste acest instrument acum mai mulți ani, apoi l-am uitat, însă l-am regăsit recent, la un workshop despre leadership pentru membri de board non-executivi, la care am participat.

Autorii vorbesc de cinci tipuri de comportamente în gestionarea situațiilor conflictuale. Acestea sunt dispuse pe două axe: gradul de asertivitate și gradul de cooperare.

Asertivitate mare și cooperare mică – stil competitiv:

Competiția este asertivă și necooperantă, un mod de colaborare ce pune în prim-plan manifestarea puterii.

Atunci când concurează, o persoană își urmărește propriile preocupări în detrimentul celeilalte persoane, folosind orice pentru a-și câștiga poziția.

Asertivitate mare și cooperare mare – stil colaborativ:

Colaborarea este și asertivă, și cooperantă. Atunci când colaborează, o persoană încearcă să lucreze cu cealaltă persoană pentru a găsi o soluție care să satisfacă pe deplin preocupările ambelor părți.

Colaborarea între două persoane poate lua forma explorării unui dezacord pentru a învăța din opiniile celuilalt, a rezolvării unei situații care, în caz contrar, le-ar face să concureze pentru resurse sau a confruntării și încercării de a găsi o soluție creativă la o problemă interpersonală.

Asertivitate medie și cooperare medie – compromis:

Compromisul este intermediar atât în asertivitate, cât și în cooperativitate. Atunci când se ajunge la un compromis, obiectivul este de a găsi o soluție expeditivă, reciproc acceptabilă, care să satisfacă parțial ambele părți.

Asertivitate mică și necooperare – stil evitant:

Evitarea este neasertivă și necooperantă. Atunci când evită, un individ nu își urmărește imediat propriile preocupări sau pe ale celuilalt. evitarea poate lua forma unei ocoliri diplomatice a unei probleme, a amânării până la o dată ulterioară sau, pur și simplu, a retragerii dintr-o situație amenințătoare. Pe termen lung, nu este neapărat o soluție câștigătoare.

Asertivitate mică și cooperare mare – stil de acomodare a celorlalți:

Acomodarea este neasertivă și cooperantă – este opusul competiției. O persoană cu acest stil dominant își neglijează propriile preocupări pentru a satisface preocupările celeilalte persoane; există un element de autosacrificiu în acest stil.

Acomodarea poate lua forma generozității dezinteresate sau a carității, supunându-se dorințelor altei persoane atunci când ar prefera să nu o facă, sau cedând punctului de vedere al altora.

Cu siguranță ne comportăm diferit în diverse situații, în diverse perioade ale vieții. Poate că uneori suntem mai evitanți la serviciu, alteori mai competitivi, poate că încercăm să îi acomodăm pe părinți câteodată, într-o altă dată facem un compromis. Dar avem trăsături dominante și e bine să fim conștienți de ele, să lucrăm cu noi când acestea nu ne fac bine.

Chiar dacă nu citim despre stiluri de comunicare în situații conflictuale, chiar dacă nu facem teste, nu vorbim cu un coach, manager, mentor, psihoterapeut, recomand să ținem minte o vorbă pe care probabil am auzit-o toți acasă, de la părinți, bunici: „Să lași loc de bună ziua pe unde mergi”.

Am câteva exemple de oameni care parcă fac dinadins să semene furtună în jur, să arate cât de bogați sunt ei în semințe de scandal, să arunce cu vitriol pe unde trec. Este trist că nu ne putem desprinde de un om, de un loc, fără a arde totul în jur. Probabil că un terapeut ar spune că aceste persoane sunt vulnerabile, ascund niște răni profunde și că e bine să fim înțelegători. Probabil că ar avea dreptate. Dar nu avem, fiecare dintre noi, propriile răni, pe care ni le îngrijim cât putem de bine?

A umbla prin lume cu rănile deschise, la vedere, nu sunt sigură că ne face vreun serviciu nici nouă, nici celor din jur.

Prin urmare, aș începe de la a ne cunoaște pe noi, a ne analiza, a învăța să ne gestionăm emoțiile, sentimentele și resentimentele, cu grijă, atenție, respect, apreciere față de noi înșine și de ceilalți. Situațiile de confruntare nu sunt dușmanul nostru, dimpotrivă, pot genera idei, soluții, dacă egoul este ținut în frâu. Succes!