Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, alimentat de diminuarea livrărilor, în condiţiile în care Brazilia, cel mai mare producător mondial, nu s-a redresat de pe urma secetei din acest an.
În plus, dealerii spun că unii fermieri brazilieni au amânat să livreze boabele recoltate în acest an, în speranţa că vor obţine preţuri şi mai mari, ceea ce creează probleme de aprovizionare pe termen scurt şi pierderi financiare pentru traderii care se aşteptau să primească cafeaua, potrivit Reuters și Agerpres.
Vineri, în jurul orei 12.35 GMT, la bursa ICE cotaţiile futures la cafea arabica erau în creştere cu 0,7% până la 3,2530 dolari livra (453,5 grame), după ce anterior a urcat până la 3,3545 dolari livra, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1977.
De la începutul anului şi până în prezent, preţul cafelei arabica a crescut cu aproape 75%, ceea ce o face una din materiile prime cu cele mai bune performanţe, alături de cacao, pentru care preţurile s-au dublat.
Preţul cafelei robusta, varianta mai ieftină utilizată la prepararea cafelei instant, a atins şi el cel mai ridicat nivel din ultimii 47 de ani. La bursa ICE, cotaţiile futures la cafea robusta au atins vineri un vârf de 5.694 de dolari tona, după care au mai scăzut până la 5.503 dolari tona.
